Social

CARAMBOL PE DN2, PRODUS DE UN BUZOIAN. Imagini de pe ”Drumul morții”

Accident în lanț vineri dimineață pe DN 2 la ieșire din localitatea Movilița spre București. 4 autovehicule au fost implicate în accident iar un tânăr din Buzău, care din primele date ar fi provocat carambolul, a fost transportat la spital.

Potrivit IPJ Ialomița, accidentul s-a produs după ce un buzoian de 29 de ani care conducea un autoturism pe DN2, pe sensul de mers Urziceni – București, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un TIR care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, motorul autoturismului buzoianului a fost proiectat într-un alt autovehicul care circula dinspre Movilița către București. Cel de-al treilea autoturism implicat a ricoșat într-o mașină staționată pe marginea drumului.

În urma producerii accidentului rutier în lanț, buzoianul a fost rănit și a fost transportat la spitalul municipal din Urziceni. 

Alte patru persoane implicate au suferit leziuni, însă au primiri îngrijiri medicale la fata locului și au refuzat să fie transportate la spital. La fața locului s-au deplasat și pompierii de la ISU Ialomița care au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil. 

 În urma accidentului în lanț, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate