SĂNĂTATE Social

Cartier fără farmacie și bancomat, închis de coronavirus. Ce trebuie să facă oamenii dacă au nevoie de medicamente

Închiderea cartierului Poștă din municipiul Buzău după ce 20 de persoane s-au infectat cu coronavirus, generează o serie de situații destul de complicate. Sunt circa 2 mii de persoane care sunt obligate să rămână în cartier pe perioada cât va fi în vigoare carantina.
Numai că în cartier nu există niciun bancomat de unde locuitorii să își poată scoată bani, dar mai mult nu există nicio farmacie de unde buzoienii să își poată procura medicamente în caz de nevoie. În acest context, autoritățile locale caută cele mai bune soluții pentru a veni în sprijinul locuitorilor din cartierul Poștă, focar de coronavirus. Autoritățile întocmesc situații cu persoanele aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială, persoane în vârstă singure, sau familii cu mai mulți copii, care ar putea avea nevoie de sprijin. Sunt pregătite 4 echipe din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Buzău care, în caz de nevoie, vor lua legătura cu buzoienii care au nevoie de ajutor, vor merge pe teren pentru a cumpăra medicamente sau alimente în cazul persoanelor nevoiașe, și le vor duce în condiții de siguranță persoanelor respective.
”Prolema e că în acest cartier nu e nicio farmacie, de asemenea nu e niciun bancomat. Sunt 4 magazine pe 13 străzi, unde sunt case şi două blocuri mari de locuit. Dacă oamenii vor avea nevoie de medicamente, de alimente, vor suna la numărul 0720.955.955 sau la 0238.955 şi vor spune ce problemă au.  Avem 4 echipe de la Direcţia de Asistenţă Socială care vor merge echipate la aceşti oameni, le vor lua comenzile şi banii şi le vor aduce ce au nevoie. În cazul în care vor fi persoane care vor întâmpina probleme deosebite le vom ajuta”, a declarat primarul Buzăului, a declarat primarul Buzăului, Constantin Toma.
Așadar, pentru a veni în sprijinul oamenilor, autoritățile au pus la dispoziția locuitorilor din cartierul Poștă plasat sub carantină două numere de telefon la care pot suna daca intampina probleme in aceasta perioada: 0720 955.955 sau 0238 955.
Reamintim, în cartierul Poștă din Buzău, 20 de persoane au fost confirmate cu coornavirus. Au fost identificați 31 de contacți direcți ai primului. Toți au fost plasați în izolare. Duminică noapte, 12 dintre bolnavi au fost transferați la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unitate de suport pentru tratarea cazurilor de COVID 19 iar alți 7 au fost duși la spitalul Victor Babeș din Capitală. Printre bolnavi se află și cinci copii: doi cu vârsta de un an, doi de 10 ani și unul de 12 ani, cu toții transportați la București.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate