Actualitate

Cât de mult a plouat în iunie, anul acesta! Hidrolog de la Apele Române: ”Avem cantități record de precipitații, dar, din fericire, Buzăul a scăpat ieftin”

Deși s-a aflat zeci de ore sub teroarea ploilor și  vijeliilor, județul Buzău a scăpat ”ieftin” în urma acestui episod de vreme rea. Au fost cantități însemnate de precipitații înregistrate, însă efectele nu au fost la dimensiunea celor produse de pildă, în județele Vrancea si Galați, unde  zeci de gospodării au fost inundate iar multe familii au fost evacuate din calea apelor.              

Însă, chiar și așa, hidrologii vorbesc despre cantități foarte mari de precipitații înregistrate în județul Buzău. Dacă media multianuală a precipitații, care cădeau în luna iunie era de circa 82 de litri pe metru pătrat, acum, în trei săptămâni, s-au strâns  aproape 147 de litri pe metru pătrat.

“Judeţul Buzău a scăpat ieftin, în comparaţie cu judeţele vecine, cum sunt Vrancea, Galaţi, Bacău pentru că nu a mai plouat duminică după-amiaza. La Buzău, în 21 de zile s-au înregsitrat 146,7 l de apă pe metru pătrat. Este o cantitate foarte mare. Cantitatea medie multianuală pentru luna iunie este de 82 de l, deci deja s-a depăşit cu 65 de l, aproape dublu. Este o cantitate peste normal”, Răzvan Zarea, hidrolog la Direcția Apele Române Buzau Ialomița.

După valul de ploi din ultimele zile, vremea se încălzește, însă după amiaza va continua să plouă, fără a fi excluse episoadele de vijelii cu grindină. Și din păcate, şi săptămâna viitoare se anunță din nou ploi.

“Urmează trei zile foarte călduroase. Vor mai fi însă ploi după-amiaza, dar pe arii restrânse. Săptămâna viitoare va fi una ploioasă. Acum este un răgaz de câteva zile. Vom vedea de vineri încolo cum va mai fi vremea”.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian