Actualitate

Câte un dosar penal pentru fiecare noapte de distracție, isprava unor tineri buzoieni

FOTO ARHIVA

Doi prieteni din Viperești, puși pe distracție, deveniți între timp spaima șoferilor din zonă, au fost prinși după aproape jumătate de an de când au dat lovitura. Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, au furat mașini dar și combustibil, pentru a avea cu ce alimenta, în caz de nevoie, fără să se teamă că cineva i-ar putea observa.

Faptele au fost comise în toamna anului trecut. Atunci, într-o noapte, tinerii au profitat că un bărbat din Berca și-a lăsat mașina la poartă, cu cheile în contact. S-au urcat în autoturism și au pornit prin localitate. S-au plimbat ce s-au plimbat, apoi, când s-au plictisit, au abandonat mașina.

“În ziua de 11 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție rurală Berca au identificat principalii bănuiți în cazul unui furt în scop de folosință, 2 tineri în vârstă de 20 și 21 de ani, ambii din Viperești.  Fapta a fost sesizată în ziua de 4 noiembrie 2021, de către proprietarul autoturismului un bărbat, din Berca.Din verificări s-a stabilit faptul că în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2021, cei doi bănuiți ar fi profitat de faptul că autoturismul era parcat în fața imobilului persoanei vătămate, neasigurat și având cheile în interior, l-ar fi sustras și condus, iar ulterior l-ar fi abandonat la câteva sute de metri de locul în care era parcat iniţial. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul sâvărșirii infracțiunii de furt în scop de folosință”, transmite IPJ Buzău.

Într-o altă noapte, tinerii au golit rezervorul unui camion parcat pe o stradă din Berca.

“În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Postului de poliție rurală Berca, aceiași bănuiți, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2021, ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului unui autocamion parcat pe Dj 203L, în Berca și ar fi sustras combustibil. Fapta a fost sesizată de către proprietarul autocamionului, un bărbat de 48 de ani, din Berca. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.”

În cele din urmă, după ce au strâns probele necesare, polițiștii i-au identificat pe cei doi hoți. Tinerii vor trebui să dea socoteală pentru ilegalitățile comise în noiembrie, dar,în același timp, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili dacă mai sunt vinovați și de alte fărădelegi.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian