Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

CAZURILE NOI DE CORONAVIRUS, ÎN CREȘTERE! 16 buzoieni au fost depistați cu COVID-19

Buzăul înregistrează o nouă creștere a cazurilor de coronavirus. Dacă în ultimele zile au fost câte cel mult 10 noi îmbolnăviri, vineri sunt raportate 16.

În ultimele 24 de ore, conform raportului Direcției de Sănătate Publică Buzău, 16 persoane au aflat că sunt infectate cu COVID-19. Este vorba despre buzoieni cu vârste cuprinse între 19 și 65 de ani.Un pacient a fost testat și diagnosticat într-un spital din alt județ iar alți 4 au fost testați într-un laborator privat de analize. Restul de 11 au fost confirmați cu coronavirus după ce s-au prezentat la spital.

Printre noii pacienți se află un angajat al Spitalului Județean Buzău. O asistentă de la Secția Chirurgie Plastică a fost confirmată cu COVID-19. Noul coronavirus a fost depistat și la Inspectoratul Județean de Poliție. Două persoane din rândul angajaților Ipj au fost confirmate COVID 19.

Cu cele 16 cazuri noi COVID-19, județul Buzău ajunge la un total de 2609 de persoane infectate cu coronavirus. În prezent, 49 de pacienți asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară se află în izolare la domiciliu întrucât în spitale nu sunt locuri destinate acestei categorii de bolnavi.



Publicitate