Actualitate

Ce au învățat într-un an de zile elevii din clasele finlandeze. Programul pilot din Buzău, implementat și în alte județe

După un an de implementare, în premieră în municipiul Buzău, modelul de inspirație finlandeză, cel mai performant sistem de învățământ din lume, a ajuns la etapa evaluării. Momentul, așteptat atât de cadrele didactice înscrise în program, cât și de autoritățile locale, a fost marcat printr-un eveniment de amploare cu invitați de seamă, printre care s-a numărat Marjut Akola, Excelența Sa, ambasadorul Finlandei, alături de mai mulți experți în Educație atât din țară cât și din Finlanda. De asemenea, pe lista invitaților s-a aflat și ministrul Educației însă, din păcate, nu a putut ajunge motiv pentru care la eveniment a luat parte Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației.

Timp de două ore și jumătate, invitații au evaluat munca celor 57 de cadre didactice și au subliniat avantajele acestui sistem de învățământ care, la Buzău, după primul an, a făcut minuni în școlile în care a fost implemetat.


Mai exact, vorbim de 15 grupe de grădiniță și clase pregătitoare în care cadrele didactice au folosit modele noi depredare, total diferite față de cele ale învățământului românesc, și, prin care s-a urmărit starea de bine a elevului, dezvoltarea emoțională și încurajarea acestuia spre exprimarea liberă a opiniilor. Pe scurt s-a pus accent pe valorizarea elevului și crearea unei atmosfere relaxante în sălile de curs atât pentru copii cât și pentru dascăli.
Cel mai bine despre rezultatele obținute cu elevii lor au vorbit chiar cadrele didactice care au explicat ce presupune acest sistem de inspirație finlandeză.

Pe tot parcursul anului au fost folosite metode de predare prin joacă, prin petrecerea timpului cât mai mult în afara sălilor de clasă, astfel încât copiii să capete încredere în ei, să capete curaj să își exprime opiniile dar și să învețe să fie independenti și cum să reacționeze în diverse situații.
De asemenea, accentul nu se mai pune pe note, și ierarhia elevilor dintr-o clasă nu mai are aceeași importanță ca-n învățământul tradițional. În clasele de inspirație finlandeză toți copiii sunt ajutați să își însușească noile cunoștințe, fiind asigurată în clasă o atmosferă relaxată, ca între priteni. Astfel, elevii sunt motivați și învață prin joacă, își însușesc principii precum empatie, curaj, perseverenta.


Acum, aproape de finalul primului an în care copiilor le a fost predate după modelul de inspirație finlandeză, vin și primele concluzii din partea specialiștilor finlandezi. Primul susținător al programului pilot de la Buzău a fost chiar Ambasada Finlandei.

Oficialii învățământului buzoian sunt mândri de rezultatele obținute până acum și spun că dascălii implicați deja în program pot deveni formatori pentru alte cadre didactice.

La rândul său, Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, spune că modelul implementat în premieră la Buzău ar putea fi extins în alte zone ale țării.

31 de educatori , 24 de învățători și 12 directori din Buzău, implicați în program, au urmat, inițial, o etapă de instruire intensivă în august, anul trecut. Apoi, pe parcursul anului școlar, cadrele didactice s-au instruit online și au derulate la clase programul, fiind în permanent asistați de experți finlandezi. Beneficiarii direcți ai programului sunt peste 2000 de copii, preșcolari și ele