Actualitate Social

CE CRED SINDICALIȘTII DIN EDUCAȚIE DESPRE ÎNCEPEREA CURSURILOR, LA BUZĂU. ”Lucrurile sunt tragice. Școlile s-ar putea închide după 2 săptămâni”

Cu mai puțin de 3 săptămâni înainte de reîntoarcerea elevilor în sălile de clasă, situația din școlile din municipiul Buzău este dezastruoasă. Și, mai grav, nu se întrevăd soluții pentru rezolvarea rapidă a tuturor problemelor. O spun liderii de sindicat din învățământul buzoian, după ce marți, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Primărie, directorii școlilor au prezentat dificultățile pe care le întâmpină.

Într-o intervenție în direct la Focus Tv, liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, a vorbit despre situația din școlile din municipiul reședință de județ înainte de debutul noului an școlar. Sunt o serie de probleme nerezolvate așa că, cel mai probabil, școlile vor rămâne deschise circa două săptămâni, spune Ion Dobre:

Probleme sunt de tot felul, de la spații insuficiente în școli astfel încât elevii să poată păstra distanța de 2 m, la lipsa tabletelor necesare învățării online, până la asigurarea măștilor de protecție. Iar în mediul rural, principala problemă o reprezintă, în anumite unități, lipsa apei curente în școli.

În plus, sindicaliștii din învățământ acuză Ministerul Educației că nu asigură la timp fondurile necesare pentru achiziționarea materialelor de protecție, lăsând totul în sarcina autorităților locale.

Acuzațiile sindicaliștilor vin în contextul în care autoritățile centrale au anunțat că profesorii vor primi 500.000 tablete școlare și echipamente IT, în valoare de 100 milioane euro. Totodată, Ministerul Educației spune că școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți, în valoare de 50 milioane euro, precum și containere sanitare mobile. Containerele vor fi allocate unităților școlare care nu au acces la rețeaua de apă și canalizare. Deocamdată nu se știe însă când se vor finaliza toate procedurile de achiziție.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate