Actualitate

CE-I ROMÂNESC NU PIERE! Artă tradițională, în formă autentică, de Ziua Națională

Ziua Națională a României se desfășoară, anul acesta, sub semnul restricțiilor impuse de pandemie. Participarea la manifestările de 1 Decembrie este limitată, activitățile au fost mutate de pe bulevardul Nicolae Bălcescu pe aleea principală din parcul Crâng, masa tradițională cu fasole și vin fiert a fost anulată, iar măsurile de pază și ordine au fost întărite.

Amelia Papazisu, creator popular, ”Tezaur Uman Viu” declarat de UNESCO

Cu toate acestea, spiritul naționalist este menținut prin organizarea unor acțiuni, expoziții și activități care presupun un număr redus de participanți, în același moment și același loc. În această idee, la Galeriile de Artă a fost deschisă, zilele trecute, o expoziție de artă populară dedicată Zilei Naționale.

”Iubiți-vă țara, dragi români, și la bine, și la rău!”

Exponatele provin din colecțiile private ale unor iubitori ai artei populare locale, începând cu Amelia Papazisu, creator popular recunoscut la nivel național și internațional, premiat cu distincția ”Meritul Cultural” și declarat ”Tezaur Uman Viu” de UNESCO. Pe lângă celebrele țesături din păr de capră și lână ale Ameliei Papazisu, alături de ștergare de pe Valea Slănicului, la standurile de la Galeriile de Artă mai pot fi admirate ii tradiționale din colecțiile altor trei participante la expoziție: Elena Gramer, Alina Ignătescu și Aurelia Lazăr. Expoziția va rămâne deschisă până pe 17 decembrie, intrarea fiind liberă.

Expoziția de artă tradițională autentică a devenit o manifestare constantă a ultimilor ani, cu prilejul Zilei Naționale, fiind organizată la inițiativa Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău.

Publicitate