Actualitate

Ce se întâmplă cu alunecarea de teren de la Bâsca Rozilei după nicio zi fără ploaie

Autoritățile din Buzău, în continuare cu ochii pe masiva alunecare de teren produsă la Bâsca Rozilei, săptămâna trecută. Vestea bună este că deși a plouat în fiecare zi, alunecarea nu a mai avansat.

Joia trecută, pământul a început să o ia la vale la Bâsca Rozilei, în orașul Nehoiu. O suprafață importantă de pădure și pășune din acea zonă a fost afectată, alunecarea manifestându-se pe circa 30 de hectare. Chiar din ziua în care pământul a început să alunece la vale, zona a fost monitorizată permanent, deși se află la o distanță considerabilă de sat. Din fericire, veștile sunt bune. Deși a plouat zilnic, precipitațiile abundente nu au afectat alunecarea. Față de săptămâna trecută, situația de la fața locului nu s-a schimbat, alunecarea stagnând.

Chiar și așa, în continuare zona va fi monitorizată, astfel încât la orice modificare să se poată interveni.

Autoritățile rămân în alertă în contextul în care în următoarele 24 de ore sunt așteptate ploi mult mai abundente decât în ultimele zile, și implicit risc de inundații. Județul Buzău, dar și celelalte județe din Regiune, sunt sub cod portocaliu de ploi până miercuri noapte, la ora 23.00 Pe fondul ploilor însemnate cantitativ, crește și riscul de inundații. Mai multe râuri din regiune sunt sub cod galben și portocaliu de inundații. Până joi noapte este risc maxim de revărsare a apelor.

COD GALBEN

          În intervalul 15.06.2021 ora 12:00 – 17.06.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzӑu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea).

COD PORTOCALIU

          În intervalul 15.06.2021 ora 14:00 – 17.06.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Măgura (judeţele: Buzӑu şi Prahova), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila).