La doar câteva zile după ce proiectul privind reabilitarea celor mai mari străzi din oraș a intrat într-un blocaj, prin sistarea plăților pe motiv de suspiciune de fraudă, primarul Constantin Toma a avut o întâlnire cu reprezentantul firmei care execută lucrările. Într-o intervenție la Focus Tv, edilul șef a precizat că marți a stat de vorbă cu conducerea firmei. Potrivit primarului Constantin Toma, constructorul “a rămas siderat” dar a promis că nu va stopa lucrările ci va continua să lucreze alte câteva luni, pe banii proprii, sperând ca între timp anchetatorii să vină cu o decizie: se poate sau nu continua proiectul, și, implicit, să se reia plățile.
“Ieri a venit conducerea acestui constructor, este o firmă care a câștigat o licitație după 14 luni de contestații și s-a apucat anul trecut de treabă, și până la finele acestui an trebuia să termine toate lucrările pe Unirii, Industriilor și Transilvaniei. Au rămas siderați de această veste, nu este vorba de mită sau să fi obținut finantarea cu date false. Nu este cazul. Au fost foarte înțelegători, vor lucra pe banii lor încă vreo 2 luni, timp în care sper ca Parchetul să rezolve problema. Oamenii aceștia puteau să suspende contractul și eu nu aveam ce le face, m-am rugat de ei:”Domnilor, vă rog frumos, continuați, nu vă faceți griji, n-a fost nicio fraudă”. Dacă nu găseam înțelegere la conducerea acestei companii, ei astăzi încetau lucrul peste tot”, a declarat primarul Toma, la Focus Tv.
Între timp, spune edilul șef, s-a adresat Parchetului General, neștiind exact ce instituție a preluat cazul, solicitând să urgenteze cercetările și să vină rapid cu o soluție.
” Luni am făcut o hârtie către Parchetul General pentru că nu știm cine a deschis dosar, m- am pus la dispoziția lor, am solicitat să verifice cât mai repede, să afle daca e ceva penal sau nu, să dea hârtie celor de la AMPOR să putem continua proiectul. Aștept să se lămurească această situație. Buzăul trebuie să meargă mai departe. M-am pus la dispoziția lor, le-am explicat că nu e vorba despre primarul Toma, este vorba despre un oraș întreg care va intra într-un blocaj total. Sunt șantiere foarte mari, deranjul este foarte mare pentru orice cetățean. Să rămână Piața Dacia așa, Unirii la fel? Nu se poate. ”
Ce se va întâmpla dacă în cele două luni în care constructorul va lucra fără să fie plătit ancheta demarată după plângerea penală nu se va încheia? Din ce surse vor fi finanțate lucrările? Deocamdată, nu se știe, edilul șef evitând să menționeze un scenariu într-un astfel de caz.
“Ce pot să fac? Suntem în procesul lui Kafka. N-am făcut nimic și se blochează un proiect foarte important. Ce să fac? Aștept și sper ca în cele două luni procurorii să își facă treaba, să dea drumul lucrărilor la timp.”
Adaugă comentarii