Lucrările la calea ferată dintre Făurei și Buzău, care ar urma să scurteze considerabil timpul unei călătorii cu trenul între cele două puncte, decurg conform planului.
Șantierul a fost vizitat recent de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a vrut să se asigure că lucrările se desfășoară în ritmul care trebuie. Ministrul a precizat că acest proiect a cărui valoare se ridică la 60 milioane lei, va conduce la scurtarea considerabilă a unei călătorii cu trenul pe ruta Făurei – Buzău. De asemenea, Drulă a precizat că va încerca să obțină o parte din finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Lucrările au început luna trecută, se desfășoară pe 40 de km de cale ferată și ar trebui să fie gata în decembrie. Muncitorii intervin pe cele două loturi ale tronsonului, Buzău – Cilibia, respectiv Cilibia – Făurei. Se demontează infrastructura veche și se înlocuiește, se repară și montează dalele de beton pentru 12 treceri la nivel cu calea ferată și pentru terasamentele a două poduri de pe traseu.
Se lucrează bine, iar planul CFR SA, pe care îl susțin pe deplin, este de a continua acest proiect și după Făurei, încă 60 de km până la Brăila. Dar pentru asta avem nevoie de alocări suficiente de la buget.
Lucrările au început în iulie și se desfășoară pe cele două loturi ale tronsonului, Buzău – Cilibia, respectiv Cilibia – Făurei:
se demontează infrastructura veche și se înlocuiește. Traversele de beton și aparatele de cale noi sunt produse la două fabrici din apropiere, de lângă Buzău;
se repară și montează dalele de beton pentru 12 treceri la nivel cu calea ferată și pentru terasamentele a două poduri de pe traseu, a transmis ministrul Drulă.
Odată cu finalizarea lucrărilor, între Făurei și Buzău nu se va mai circula cu 30 de km la oră, ci cu 120 de km la oră, astfel că un tren care acum parcurge sectorul Făurei – Buzău în 53 de minute, va ajunge, atunci, la destinație în 22 minute.
Adaugă comentarii