Actualitate

Record istoric de frig în luna lui Cuptor! Câte grade s-au înregistrat la Buzău în cea mai rece zi de 22 iulie din istoria măsurătorilor meteorologice

foto: doc.ro

Ziua de ieri, 22 iulie, a doborât toate recordurile meteorologice, devenind oficial cea mai rece zi de 22 iulie de când se efectuează măsurători în România. Administrația Națională de Meteorologie a înregistrat noi recorduri zilnice de temperatură maximă scăzută la nu mai puțin de 21 de stații meteorologice din țară, inclusiv în Capitală și în județul Buzău.

Conform datelor oficiale ale ANM, la stația meteorologică din municipiul Buzău, maxima zilei de ieri abia a atins 17,5°C, valoare extrem de coborâtă pentru mijlocul verii, care plasează orașul nostru în topul celor mai scăzute temperaturi din zona de câmpie și podiș din țară.

Hărțile ANM arată o tablou de-a dreptul tomnatic pe tot cuprinsul județului, cu valori termice neobișnuit de scăzute atât la câmpie, cât și în zonele montane și submontane:

  • Municipiul Buzău: maximă de 17,5°C / minimă peste noapte de 16,6°C
  • Râmnicu Sărat: maximă de 18,1°C / minimă de 16°C
  • Pătârlagele: maximă de 18,3°C / minimă de 14,4°C
  • Bisoca: maximă de 14,1°C / minimă de 11,5°C
  • Vârful Penteleu: maximă de doar 9,0°C / minimă de 5,2°C

La nivel național, cele mai scăzute temperaturi maxime s-au înregistrat în zonele înalte de munte, unde mercurul a coborât în termometre până la valori apropiate de limita înghețului.

Cel mai rece din țară a fost pe Vârful Omu, unde temperatura maximă a zilei a fost de doar 5,7°C, urmat de stația Călimani cu 7,4°C și Bâlea Lac cu 7,5°C. La polul opus, cele mai ridicate temperaturi din țară s-au înregistrat la Adamclisi (28,1°C) și Mangalia (25,6°C).

Conform meteorologilor, masele de aer rece care au traversat țara au adus aceste valori atipice pentru mijlocul verii, însă vremea va intra într-un proces treptat de încălzire în zilele următoare.