Actualitate

Ce se întâmplă cu medicul buzoian acuzat de luare de mită. Anunțul procurorilor

La nicio lună de la organizarea flagrantului în urma căruia medicul ORL Viorel Chioașcă, de la Spitalul CFR Buzău, a fost prins luând mită de la familia unui adolescent pe care urma să îl opereze, procurorii trimit dosarul instanței de judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă tribunalul Buzău au încheiat cercetările în cazul cadrului medical. Au întocmit rechizitoriul și au dispus trimiterea în judecată a medicul buzoian pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Între timp,  medicul Viorel Chioașcă rămâne sub măsura arestului la domiciliu.

Iată ce transmit procurorii despre cazul medicului acuzat că a cerut mită pentru o intervenție chirurgicală:

“La data de 28.04.2023 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului C.V.R., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.289 alin.1 C. pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000. În fapt, s-a reținut că la data de 11.04.2023, în calitate de medic primar în cadrul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău, inculpatul a primit suma de 1.500 de lei, pe care acesta o pretinsese cu o zi înainte, în legătură cu îndeplinirea  unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a efectua o intervenţie chirurgicală medicală asupra unui minor în vârstă de 16 ani, operaţia respectivă fiind programată în data de 11.04.2023, în cadrul Spitalului menţionat anterior.

La data de 3.05.2023 Tribunalul Buzău a dispus menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu, față de inculpatul C.V.R.”.