Actualitate

Cerul Buzăului, în ”flăcări” la apus! Ce explicații au meteorologii și ce ne așteaptă în zilele următoare (foto+video)

Apusuri de soare sublime, surprinse în poze spectaculoase. În ultimele zile, buzoienii au avut parte de momente uimitoare. Cerul Buzăului s-a colorat în nuanțe puternice de roșu și a oferit imagini rare. De la balcon, din mașină sau din stradă, oamenii, încântați de frumusețea momentului,  au surprins cele mai frumoase apus din această iarnă și ”au inundat” rețele sociale.

Fenomenul rar este explicat și de meteorologi.

„În primul rând trebuie să înțelegem că lumina este compusă din mai multe culori: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, iar la trecerea luminii prin atmosfera Pământului, intervine fenomenul de dispersie a luminii, datorită interacțiunii razelor solare cu gazele componente ale atmosferei.

Cea mai pronunțată interacțiune se constată în cazul luminii cu lungimea de undă cea mai mică, adică violet, indigo și albastru, deoarece se apropie ca dimensiune de cea a moleculelor de azot și oxigen, motiv pentru care cerul are culoarea albastru.

La răsărit și apus cerul pare roșiatic deoarece razele Soarelui traversează distanță mai mare prin atmosferă, iar asta face ca razele cu lungimi de undă mai lungi, care apar roșii în spectrul vizibil, să ajungă nedeviate la noi, astfel că în acea zonă cerul pare portocaliu”, a spus, pentru șansanews.ro, Iris Iftineanu, meteorologul de serviciu ANM

De asemenea, meteorologii au explicat că în cazul în care sunt prezenți și nori pe cer, fenomenul este și mai spectaculos. De asemenea, presiunea ridicată favorizează apariția acestor culori, precum și prezența în atmosferă a prafului sau a altor particule.

„Presiunea este ridicată, iar acest lucru favorizează apariția acestor culori din cauza prinderii prafului în atmosferă. Sunt de asemenea inversiuni termice care favorizează menținerea prafului în apropierea solului, dar, în principiu și norii favorizează acest fenomen”, a mai adăugat Iris Iftineanu, meteorologul de serviciu ANM.

Se încălzește vremea

Astfel de apusuri colorate este posibil să acopere cerul Buzăului și în zilele viitoare. Meteorologii spun că vremea se va în călzi, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

”În următoarele zile, ne așteptăm la temperaturi de până la 12 -13 grade Celsius, fără precipitații”, a spus meteorologul ANM.