Actualitate

CIMITIR DE PESTE UN MILION DE EURO LA BUZĂU! ”Veșnicia costă”, a motivat primarul Toma investiția

Amenajarea unui nou cimitir în municipiul Buzău a intrat în linie dreaptă. Consilierii locali, reuniți joi în ședință, au votat proiectul privind aprobarea studiului de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul ce urmează să fie construit în Micro XIV. Chiar dacă au fost de acord cu investiția considerată prioritară în condițiile în care municipiul se confruntă cu o criză acută a locurilor de veci, aleșii locali au atras atenția asupra sumei ce urmează să fie cheltuită pentru acest obiectiv.

Noul cimitir va fi construit în Micro XIV, pe terenul preluat de la Armată. Acesta va avea o suprafață totală de 5,7 hectare, iar potrivit proiectului prezentat joi în ședința Consiliului Local,  cimitirul va avea propria capelă, o clădire administrativă, clopotniță și grupuri sanitare. În total, suprafața construită va însuma 934 de metri pătrați, iar restul terenului vor fi amenajate locuri de veci. În total, municipiul Buzău va câștiga 3820 de locuri de veci.

Deși investiția este necesară, iar aleșii locali care și-au dat votul pentru construirea cimitirului, au fost și voci care au spus că ”suma cheltuită este imensă”.

Comentariul a fost făcut de Irinel Cîrstea, consilierul USR PLUS, care a atras atenția înaintea votului că cei peste un milion de euro ce urmează să fie investiție pentru amenajarea cimitirului este prea mare. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar primarul Toma a motivat investiția prin faptul că ”veșnicia costă”.

”Veșnicia costă! Proiectul era vreo 10 milioane de euro, că așa era trecut în PUZ. S-au făcut reduceri masive. Acolo se va construi și capelă și tot ce înseamnă treburile moderne”, a spus primarul Constantin Toma.

Discuție Consiliul Local

De asemenea, cimitirul va fi prevăzut și cu o parcare ce va permite staționarea unui număr de 107 autoturisme în același timp.

Potrivit evidențelor parohiale, în 2018 mai erau în municipiul Buzău doar 655 de locuri de veci, adică un număr insuficient în condițiile în care Starea Civilă din localitate emite anual, în medie, 1950 de certificate de deces.

Noul cimitir ar trebui să fie gata în 24 de luni, potrivit termenului de execuție prevăzut în proiectul aprobat joi de aleșii locali.