Actualitate

PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, PETRE EMANOIL NEAGU, DESPRE BUGETUL PE 2021: ”Trebuie să găsim soluții, nu putem închide instituția”

Bani puțini, investiții puține.  Va fi un an greu din punct de vedere financiar iar asta se va reflecta întocmai în lucrurile ce vor putea fi duse la bun sfârșit. Vor fi mai puține proiecte, mai puține investiții, însă trebuie să o scoatem la capăt. O spune președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu,  care apreciază că bugetul pe anul 2021 va fi unul de criză, cu numeroase cheltuieli tăiate și cu venituri înghețate.

Pandemia este cea care a dat totul peste cap. Pe de o parte, economia a avut serios de suferit, lucru care se reflectă inclusiv la nivelul bugetului național și județean, pe de altă parte, instituțiile trebuie să aloce bani grei pentru a face față crizei sanitare. Petre Emanoil Neagu spune că instituția pe care o conduce își  va duce la îndeplinire obiectivele propuse pentru acest an, indiferent de cât de greu va fi:

” Vine bugetul consolidat, fiecare unitate administrativ-teritorială își face bugetul propriu și folosește banii pentru cheltuieli de funcționare, proiecte ș.a.m.d., iar în cursul anului există rectificări. Important este ca – în afară că trebuie să tragem semnale de alarmă, referitor la anumite aspecte care se întâmplă în societate, fie ele politice, economice, social-economice – noi trebuie să găsim soluții, pentru că nu putem să închidem instituția. ”

Neagu a adăugat că are anumite nemulțumiri pe care le va detalia odată ce bugetul va fi adoptat în forma finală, însă, principalul obiectiv este atragerea de fonduri europene pentru a suplimenta astfel banii de care va dispune instituția:

”Nu vreau să fac afirmații până când bugetul nu va fi votat de Parlamentul României. Sunt anumite lucruri care, din anumite considerente, nu ni se par OK nici nouă, și nici primarilor, dar în momentul în care va veni bugetul, atunci pot să fac mai multe afirmații. Și să vă spun ceva… Nu e totul în viață să faci gălăgie, să ieși în piața publică să-ți exprimi anumite nemulțumiri, cum sunt alții care pot face acest lucru, mă refer la sindicate ș.a.m.d. Noi, reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, fie că suntem președinți de consilii județene, fie că suntem primari, trebuie să găsim soluții ca împreună cu decidenții să ieșim din acest marasm, pentru că bugetul are mai multe componente. (..) Prioritatea zero, așa cum am mai spus-o, cel puțin pentru mine, și sunt ferm convins că pentru fiecare ales local, primar, consilier, ș.a.m.d. este atragerea de fonduri europene”.

Bugetul de Stat ar putea fi adoptat cel mai devreme marți, 2 martie, atunci când camerele reunite ale Parlamentului sunt convocate în ședință comună.