Actualitate

„Cine îşi salvează ţara nu încalcă nicio lege!” Povestea Gabrielei, asistenta medicală care s-a întors în România și a început să lucreze costume populare autentice

Gabriela Untea, o asistentă medicală originară din Buzău, își scrie propria poveste de viață care ar putea face, lejer, subiectul unui roman. După 13 ani de muncă în sistemul de sănătate din Anglia, dorul de locul căruia îi aparține, de tradiție și de tot ce este autentic românesc, a adus-o acasă. S-a întors, în 2012, împreună cu soțul ei, George, hotărâtă să se dedice unei pasiuni de o viață și tot de atunci a început să coasă costume populare.

În spatele acestei pasiuni este multă iubire pentru arta populară, dar sunt și foarte multe informații pe care Gabriela le-a cules personal. Tânăra este fascinată de ia românească și ar putea vorbi, ore în șir, despre tehnica din spatele motivelor care se cos pe un costum popular, despre modul cum se poziționează și se interpretează aceste motive, despre obiceiurile și greutatea pe care aceste obiceiuri o dădeau portului popular. Pentru că un costum popular poartă cu el o poveste, poartă amprenta celei care îl va îmbrăca, dar poartă și multe trăiri. Tocmai de aceea, în trecut, fetele își coseau singure costumele, iar fiecare ie spunea o poveste.

Dragostea Gabrielei pentru portul popular s-a născut în copilărie, iar cea care i-a insuflat-o a fost bunica. Pe când încă era un copil, părinții au decis să vândă casa bătrânească a familiei, iar Gabriela a mers într-un suflet să recupereze ceea ce ea considera că este sufletul și averea acelei case: costume populare vechi de peste un secol, purtate de bunicii și străbunicii ei. Acestea i-au servit ca modele și de la ele a început să deprindă arta de a coase costumele cu motive populare.

Gabriela povestește cu drag cum bunica, care i-a fost sursă de inspirație în arta populară, a inițiat-o în tainele coaserii motivelor tradiționale. Fiecare punct înseamnă trăire, de aceea o haină tradițională nu poate fi considerată un articol, având o încărcătură spirituală aparte. Astăzi, există cărți și cursuri care vorbesc despre toate acestea. Dar, acum un secol, nu era atât de simplu să reproduci un model. Așa că semnele de pe ie erau „furate”, pentru că nimeni nu voia să le explice. Unicitatea era cea mai importantă și fiecare femeie își păstra cu sfințenie secretul propriului model.Una dintre poveștile pe care Gabriela ni le spune este că, în acele vremuri, femeile, când mergeau la biserică, se uitau atent în jur și încercau să memoreze modelele celorlalți pentru a le reproduce pe iile lor.

Gabriela ne descrie tehnica de la care nu se abate pentru că respectarea ei ține de respectul pentru tradiție. O ie poartă în ea atât de multe simboluri încât poate fi ”citită” doar de cunoscători. În funcție de motive și culori, ia vorbește despre personalitatea celei are o purta, despre statutul social și despre momentul în care avea să fie purtată.

Există și reguli de aur în modul în care se cos motivele pe costumul popular. Întotdeauna modelul prezent în partea de sus, trebuie să se regăsească și în partea de jos, de asemenea betele, cu care se strânge ia în jurul taliei, trebuie să fie în aceeași tonalitate cu fota. Fota este gândită astfel încât să se poată desface, ușurând mersul femeilor și dansul. În plus, opincile erau lejere și făcute din materiale calitative, lăsând piciorul să respire. Iarna, opinca era adaptată frigului, adăugându-se șosete groase, de lână, și încingându-se cu „obele”, care sunt niște bucăți de material, care nu permit piciorului să se desprindă de încălțăminte. Tot iarna, bătrânii purtau bundițe din blană de oaie, iar pe deasupra se adăugau materiale pentru a proteja blănița.

Gabriela a mai ținut minte de la bunica și faptul că femeile, înainte să se apuce de cusut ii, își făceau cruce și se rugau pentru ca materialele să fie binecuvântate. Ceva deloc ieșit din comun pentru perioada aceea, modelele din biserică erau cele după care femeile se ghidau. Dacă pe fața și pe spatele unei ii avem trei rânduri paralele de model este pentru că cifra trei este indisolubil legată de Sfânta Scriptură.

„Știți cum e vorba aceea, „Haine îl face pe om”. Așa este și cu ia, trebuie să știi câte ceva despre ea când o porți. Din ie îți dai seama măcar 1% cum e persoana respectivă și dacă ar putea fi așa zisa chimie între noi”, ne spune Gabriela.

Inspirată de poveștile bunicii și de spiritualitatea ascunsă în fiecare costum popular, Gabriela s-a desprins greu de colecția sa de covoare și ii, și a plecat la muncă peste hotare. În 2012, când a revenit acasă, împreună cu soțul ei, știa bine că avea să se dedice acestei pasiuni: arta populară. Gabriela și George au convenit că vor face tot ce le stă în putere să promoveze portul popular din zona Buzăului. Au pornit la drum cu covoarele și hainele din colecția personală a soacrei Gabrielei, munteancă din Bisoca. încet, încet, printre exponate și-au făcut loc iile lucrate de Gabriela. Soții povestesc că ajunseseră să nu mai facă față cererilor din afară pentru covoarele tradiționale pe care le vindeau.

La un an după revenirea în România, George a înființat Asociația de Artizanat și Meșteșuguri, structură creată pentru a ajuta la promovarea portului și obiceiurilor românești. În jurul asociației s-au născut multe inițiative, astfel că alături de George și Gabriela au venit meșteri populari care lucrează opinci, țesături tradiționale, ii, împletituri din nuiele. Toate se regăsesc la expozițiile și târgurile la care cei doi soți merg, în numele asociației.

George a fost mereu cel mai înverșunat susținător al Gabrielei, dar și-a propus să facă ceva în plus: să insufle tinerei generații iubirea față de portul tradițional românesc. Își amintește cu nostalgie cum, la Bisoca, localitatea sa natală, flăcăii îmbrăcau straie alese, în ziua căsătoriei. Portul de ginerică includea ie, fustă și ițari, iar peste cămașă se adăuga vesta cu cusătură autentică.George speră că, într-o zi, tinerii se vor întoarce la portul popular și vor include, în garderoba lor, elemente tradiționale.

Pentru cei doi soți povestea se scrie, în continuare, cu multă grijă pentru tradiție și artă populară. Locuiesc într-o casă tradițională, continuă să participe la numeroase expoziții și concursuri, iar Gabriela este neobosită în a coase ii. Pe lângă obișnuitele târguri și expoziții la care merg, cei doi încearcă să promoveze portul popular în cele mai inventive moduri, astfel că, în 2014, au câștigat concursul dedicat mărțișoarelor, cu o ie în miniatură.