Românul s-a născut inventiv și dacă vrea să muncească o face oricum. Caută soluții, improvizează, acționează. Numai dorință să fie.
Este și cazul primarului din Breaza, Adrian Drugă, pe care localnicii l-au prins în una din diminețile trecute, nu în biroul cald de la Primărie, ci pe drumurile comunale, la volanul propriului tractor, încercând, după posibilități, să combată poleiul.
Deși e o normalitate până la urmă să acționezi în sprijinul oamenilor care te-au ales, localnicii au imortalizat momentul și ni l-au transmis la redacție.

Din imaginea ce ne-a parvenit de la Breaza, se poate observa cum primarul își conduce tractorul cu remorca încărcată cu nisip iar în spate doi bărbați împrăștie cu lopata materialul antiderapant pe șosea, în încercarea de a împiedica formarea ghețușului care să ridice probleme șoferilor și localnicilor.
Pe de-o parte, imaginea arată că dacă se vrea se poate, chiar și cu improvizații. Pe de altă parte, modul rudimentar în care se face deszăpezirea în unele zone din județul nostru scoate la iveală neajunsurile cărora trebuie să le facă față comunitățile.
Adaugă comentarii