Actualitate

Consiliul Județean va avea ”casă nouă”, modernizată cu 2 milioane de euro. Cum arată noul sediu și ce facilități va aduce angajaților dar și cetățenilor

Proiect adoptat în regim de urgență la Consiliul Județean. Aleșii județeni s-au reunit astăzi, 22 septembrie, într-o ședință extraordinară, pentru a aproba proiectul care vizează amenajarea unui nou sediu al Consiliului Județean. Este vorba despre clădirea aflată în curtea instituției și pe care președintele CJ, Petre Emanoil Neagu,  vrea să o modernizeze cu fonduri europene. În total, investiția se ridică la două milioane de euro, iar noul sediu va fi unul modern ce va aduce facilități atât angajaților cât și cetățenilor care ajung la birourile instituției.

Banii necesari modernizării clădirii în care va fi mutată activitatea Consiliului Județean vor fi accesați printr-un program special coordonat de Administrația Fondului pentru Mediu. Pentru a putea fi depusă cererea, aleșii județeni s-au reunit astăzi în ședință extraordinară și au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens.  Potrivit proiectului, valoarea totală a investiției pentru reabilitarea imobilului de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu ar fi de peste 10 milioane de lei. Din această sumă, aproape 5 milioane ar fi cheltuieli eligibile.

”O să fie un spațiu funcțional unde să ne putem desfășura activitatea. Va fi o investiție de 10 milioane de lei, deci două milioane de euro, dar eu cred că este un lucru important mai ales că spațiul unde ne desfășurăm activitatea nu este spațiul nostru și nu putem investi sau să atragem fonduri europene.  Această clădire va fi o clădire atât funcțională dar la nivelul anilor 2020, unde cei care vor fi aici vor putea acorda servicii de calitatea cetățenilor pentru că nu ne gândim doar la angajații Consiliului Județean ci și la cetățeni”, a spus Neagu.

Președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, a mai explicat că se impune amenajarea acestei clădiri și mutarea activității instituției în aceste spații pentru că imobilul în care funcționează în prezent nu mai corespunde tuturor nevoilor. Mai ales în contextul sanitar actual, este nevoie de spații noi pentru desfășurarea activităților curente. 

”Va avea birouri, va fi reabilitată din punct de vedere termic și energetic și va fi reabilitată și la structură. În premieră, pe lângă birouri și săli de ședință, noul sediu va avea și cantină și sală de masă. Așa e corect. Va fi și o sală de ședință a Consiliului Județean , o sală care să fie la nivelul anilor 2020-2021. Să nu uităm că sala în care ne-am desfășurat activitatea a fost construită la nivelul nevoilor anilor 70”,  a mai explicat președintele CJ Buzău.

Odată amenajat noul sediu, și locuitorii județului care au nevoie să rezolve diverse probleme la Consiliu.

”Asta nu înseamnă că vom renunța la spațiile din vechiul sediu pentru că avem o grămadă instituții care își desfășoară activitate în diferite spații și vreau să genereze de aici servicii mai bune pentru cetățeni, să facem absolut totul integrat, să să nu mai fie nevoie să se mai deplaseze oamenii în altă parte”, a promis Neagu.

Soluția de a moderniza această clădire a venit după ce inițial Neagu a încercat să preia în administrare clădirea Instituției Prefectului și corpul în care își desfășoară acum activitatea Consiliul Județean, însă nu a reușit.

”Dacă găseam înțelegere la Ministerul de Interne ca să trecem clădirea, măcar provizoriu, în administrarea noastră ca să putem să reabilităm inclusiv corpul unde își desfășoară activitatea Prefectura, știți clădirea a fost construită în anii 70, când s-a trecut la o reorganizare. Clădirea Instituției Prefectului este jumătate nefuncțională, birourile sunt așa cum sunt. Se putea să o trecem pe fonduri europene, au fost bani în exercițiul financiar 2014-2020, dar probabil e o chestie specifică a  noastră a românilor, povestea asta de a fi proprietari cu orice preț, dar nu te gândești și mai târziu dacă ai cu ce să aduci la standarde zilelor. Avem o problemă și cu parcarea”, susține Neagu.

Fondurile necesare realizării investiției vor fi asigurate din bugetul propriu al Județului Buzău și decontate ulterior din fonduri europene. Lucrările ar urma să se desfășoare pe o perioadă de 18 luni.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian