SĂNĂTATE

Copii cu gripă, la Scoala 7 din Buzău. DSP, în alertă

Autoritățile sanitare din Buzău sunt în alertă. Un focar de infecții respiratorii a fost semnalat la Școala gimnazială 7 din municipiu. Potrivit primelor date, elevii clasei a doua au început să se simtă foartă rău. 18. Unii dintre ei au fost duși la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Buzău cu simptome specifice infecțiilor respiratorii. Ținând cont de toate aceste aspecte s-a dat alarma iar autoritățile sanitare au luat primele măsuri. “Am primit vineri informații de la Spitalul Județean UPU Pediatrie că, în decurs de 24 de ore, s-au prezentat 3 copii, aparținând aceleiași colectivități – clasa a II a, din Școala 7. Personalul medical ne-a informat că absenteismul este foarte mare la această clasă, s-au sesizat și ei, iar atunci echipa DSP, conform metodologiei, s-a deplasat la fața locului, a recoltat de la contacții de clasă, care nu prezentau semne de infecție respiratorie evidentă – unii aveau usoare dureri în gât, alții mai tușeau, din când în când, unul dintre cei 3 copiii prezentați la Pediatrie au ajuns în secția de Boli contagioase, pentru că simptomatologia lui devenise mult mai pronunțată și am recoltat cel de-al treilea exudat de la acest caz. Probele au plecat la București.  Deși simptomatologia lor nu este foarte clară, nu se suprapune foarte clar definiției de gripă, 2 dintre ei au avut teste pozitiv pentru virus grupal tip A, ceea ce ne-a obligat să respectăm această metodologie și să recurgem la acest mod de a investiga colectivitatea. Este în ajutorul nostru că este weekend, pentru că, sâmbătă și duminică, nu se desfășoară activitate, se va face o dezinfecție curentă, iar, începând de luni, se va face triaj epidemiologic la toate clasele” a declarat dr. Carmen Scântei de la DSP Buzau.

Deocamdată, deși testele rapide efectuate în cazul a doi copii au ieșit pozitive, autoritățile spun că nu poate fi declarat focar de gripă însă se iau măsuri în unitatea de învățământ pentru evitarea răspândirea virusurilor.
Etichete

Implică-te!

Publicitate

Publicitate