Actualitate

Copii, vi se pregătește ceva! Se întâmplă pentru prima dată pe 1 iunie

Primăria municipiului Buzău și Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” anunță organizarea primului festival dedicat copiilor. Evenimentul se numește ”AN-TAN-TE – festivalul copilului tău” și se va organiza de 1 iunie în două parcuri mari ale orașului.

”Pe 1 iunie, începând cu ora 10:00, spunem „trei, doi, unu, pe locuri, fiți gata” și dăm startul la joacă în Parcul Alexandru Marghiloman – zona din jurul Vilei Albatros și în Parcul Tineretului – zona Amfiteatru.”, anunță organizatorul evenimentului.

În cadrul festivalului, vor fi organizate ateliere de creație, păpuși, olărit, tir cu arcul, pictură, montare corturi, vânătoare de comori, baloane modelabile și pictură pe față. Copiii se vor întâlni cu personaje pe picioroange, personaje de epocă și mimi. Nu vor lipsi concursurile cu premii și o tombolă specială. Ziua se va încheia cu ateliere de distracție, spectacole de teatru și de muzică.

Participarea la eveniment este gratuită. Atelierele de tir cu arcul, montare corturi și vânătoare de comori sunt recomandate copiilor cu vârsta minimă de 10 ani, iar numărul participanților este limitat la 20/atelier și se va face pe bază de înscriere, în funcție de ordinea sosirii.

Evenimentul se desfășoară cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru participarea la ateliere. Vor fi asigurate materialele de igienă și de protecție sanitară, anunță organizatorii.

Publicitate