Autismul este o tulburare care afectează un număr în creștere de copii, iar acest lucru este o evidență în condițiile în care această tulburare continuă să fie subdiagnosticată din două motive: lipsa de specialiști care fac evaluări și refuzul familiilor de a accepta un diagnostic de acest tip. Mai departe, intervențiile terapeutice, în primii ani de viață. pot aduce o schimbare substanțială și pot ajuta copilul cu autism să capete abilități importante care să sprijine integrarea sa.
Cu toate că statul decontează din bugetul asigurărilor sociale de sănătate ședințele de terapie (e drept, la un nivel sub cel al tarifelor practicate de cabinetele de specialitate) numărul specialiștilor care vor să lucreze cu copiii cu autism și să primească bani de la stat este foarte mic. Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău spune că, în acest moment, șase specialiști în psihologie au un contract pentru decontarea terapiilor TSA, număr insuficient pentru a acoperi cererea. Sumele pe care le-ar putea încasa un psiholog care lucrează cu pacienți cu tulburări din spectrul autist pot ajunge la sume decontate de peste 20 000 lei.
Colegiul Psihologilor Filiala Buzău a făcut periodic întâlniri de informare pe această temă, cu psihologii specializați în terapii pentru autism. Nu există un dezinteres real, ci situația este generată de investițiile prea mari pe care un psiholog trebuie să le facă într-un cabinet pentru a îndeplini condițiile de autorizare solicitate de Direcția de Sănătate Publică. Este vorba despre condiții similare cu cele impuse pentru autorizarea cabinetelor medicale, cu toate că terapiile pentru pacienții TSA nu intră în sfera serviciilor medicale. Un exemplu este obligativitatea de a avea două grupuri sanitare pentru un cabinet de psihologie.
O altă explicație a fost dată, seara trecută, și de deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților. Într-o intervenție în direct la Focus TV, Ungureanu a explicat că ar fi nevoie de stabilirea unei relații de încredere între psihologi și instituțiile statului, respectiv CJAS.
Astfel, se dovedește încă o dată că deciziile luate în domeniul sănătății nu sunt asumate pe întreg lanțul astfel încât pacienții să ajungă să beneficieze de acestea. În cazul de față, o rezolvare ar fi ca toate instituțiile -CJAS, DSP, Colegiul Psihologilor-să își trimită reprezentanții la o întrunire în cadrul căreia să fie găsite soluții: fie schimbarea legislației, fie adaptarea la aceasta, cu costuri suportabile în sarcina furnizorilor de servicii.
Adaugă comentarii