Concepte precum integrarea socială sau combaterea marginalizării sociale devin lipsite de conținut în fața unor exemple de viață dusă în suferință și izolare. Iar astfel de exemple, nu puține la număr, nu apar în statistici, rareori se vorbește despre ele și se consumă în tăcere. Un astfel de caz este cel al lui Cornel, un râmnicean paralizat de la gât în jos. Nu poate să meargă, nu poate să-și folosească mâinile și nu poate comunica prin limbaj verbal. Trăiește între patru pereți, iar din micul său univers nu fac parte decât părinții, doi eroi care, la fel ca și Cornel, nu abandonează lupta. Dar dorința sa de a nu rămâne în izolare este atât de mare încât râmniceanul de 50 de ani a găsit o fereastră cu lumea: calculatorul a cărui tastatură o utilizează cu ajutorul nasului.
Captiv în propriul corp, de la naștere
Cornel s-a născut așa cum este astăzi. Viața într-un corp care nu răspunde la stimuli, i-a fost pecetluită în urma unei intervenții cu forcepsul, la naștere. Părinții, cadre didactice, au refuzat să primească venirea fiului ca pe o lovitură și au luptat cu toate resursele să ducă o viață fără renunțări, în echilibru, să-i ofere fiului grija specială de care a avut mereu nevoie. O altă lovitură cruntă a venit când familia a pierdut, într-un accident rutier, celălalt copil, o fiică ajunsă la vârsta de 26 de ani. Nici atunci, părinții nu au abandonat lupta. Ajunși la 77 de ani și după ce tatăl a suferit un AVC, părinții lui Cornel au rămas aceiași luptători neobosiți pentru fiul lor, doar că puterile se împuținează, dincolo de voință.
Izolat cu anii
Lupta aceasta pentru viață, cu accentele ei dramatice, se duce între pereții locuinței din care Cornel nu a mai ieșit de peste doi ani. Cei doi părinți încearcă, și cu puteri nebănuite și reușesc, să-i asigure fiului tot ce are nevoie. Sunt nevoi primare pentru care, uenori, mai cer un ajutor (plătit). Despre intervențiile unor servicii sociale, nu încape discuție. Relația cu serviciul de asistență socială se reduce la un raport (o dare de seamă scrisă) periodic, în care mama declară că și-a îndeplinit obligațiile. Într-un stat care, zilele acestea, își demonstrează limitele josnice în materie de asistență socială, nici nu te poți aștepta la mai mult. Dar, Cornel nu abandonează lupta, iar accesul la calculator i-a dat, de fapt, acces la lume. A învățat să comunice prin WhatsApp și alte tipuri de mesagerie și să fie conectat, astfel, la lumea de afară. Așa i-a contactat și pe reprezentanții unui ONG care l-au vizitat recent. Și, în felul acesta, după doi ani de izolare, a ieșit din casă și a participat la un eveniment alături de alți semeni, mulți, în scaune rulante, la fel ca și el.
Sâmbătă și duminică, însoțit de mama sa, Cornel a venit de la Râmnicu Sărat la Buzău, pentru o acțiune derulată în Parcul Tineretului, dedicată în special celor cu dizabilități. Organizatorii i-au sprijinit cu transportul și cazarea, iar mama a uitat de povara anilor, văzând bucuria din ochii fiului.
L-am întâlnit stând la umbra unei salcii, în scaunul său rulant destul de învechit și depășit în raport cu nevoile pe care le-ar avea. Chiar dacă nu poate vorbi, Cornel înțelege perfect tot ce îi spui și reacționează cu un zâmbet sau cu o privire care spun totul.
L-am întrebat dacă putem face o poză și o plimbare cu caicul și am văzut un val de bucurie care s-a revărsat din privirea care până atunci urmărise luciul apei și spectacolul care îi părea intangibil. Cu o expresie ușor temătoare, s-a lăsat purtat de brațele unui voluntar până la caiacul adaptat pentru persoane cu dizabilități, pus la dispoziție de un ONG din Satu Mare. Cred că Gagarin a fost mai puțin emoționat la primul zbor în spațiul cosmic decât Cornel atunci când vâslele au pus în mișcare caiacul. Încet, pe măsură ce a avansat pe heleșteu, bucuria a luat locul emoțiilor și plimbarea a împlinit un vis.
Solidaritatea este forța care poate schimba destine
Astăzi e luni și Cornel s-a întors între cei patru pereți pe care îi știe de o viață. Experiența din week-end i-a arătat că are voie să viseze pentru că visele se și împlinesc uneori. Doar că ele trebuie să întâlnească oamenii potriviți care pot contribui la ele.
Următorul pas pentru el și familia sa este accesibilizarea locuinței. Casa are nevoie de o baie amenajată pentru nevoile speciale ale râmniceanului căci, de ani de zile, igiena sa este făcută la pat. Este nevoie și de un scaun rulant nou, potrivit nevoilor sale. Cel pe care îl folosește nu poate susține corpul bărbatului, iar îngrijitorii săi trebuie să-l ridice și să-l reașeze la fiecare 10-15 minute.
Ar fi nevoie și de un alt sistem prin care Cornel să utilizeze computerul.
O campanie de sprijin a fost inițiată prin Asociația pentru Solidaritate si Empatie “Delia Gradinaru” , înființată de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Donațiile se pot face în contul RO45BTRL01301205F94787XX – cu mențiunea PENTRU CORNEL.
Adaugă comentarii