Actualitate

CORONAVIRUS, CONFIRMAT LA SPITALUL DIN RÂMNICU SĂRAT! Directorul medical, în izolare

Doi medici din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat sunt în izolare după ce au intrat în contact cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2. Este vorba despre directorul medical, Felicia Vasile, și de un medic de la secția Gastroenterologie.  

Totul a pornit de la un angajat din rândul personalului TESA, din cadrul unității medicale, diagnosticat cu COVID-19 în urmă cu câteva zile. Imediat, atât colegii de birou cât și toate persoanele considerate contacți direcți, printre care și cele două cadre medicale, au primit de la DSP recomandarea de a rămâne, în izolare, la domiciliu. În total este vorba despre 9 angajați din rândul personalului TESA și de doi medici.

Din fericire, starea lor de sănătate este una bună, iar directorul spitalului a anunțat că toate persoanele ar urma să fie testate pe 13 septembrie.

”Mă simt bine, sunt în izolare acasă. Nu am simptome, dar am fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv și am respectat recomandările Direcției de Sănătate Publică”, a spus Felicia Vasile pentru sansanews.ro.

Este pentru prima dată când directorul medical al unității suport trece se află într-o astfel de situație. De la debutul pandemiei, deși a îngrijit sute de pacienți COVID-19, dr. Felicia Vasile a reușit să se protejeze și nu s-a infectat cu coronavirus.

Perioada de izolare în cazul său, dar și al colegilor săi, se încheie la finalul săptămânii viitoare și, în funcție de evoluția stării de sănătate, fiecare va decide când va putea reveni în activitate.

Până acum, în județul Buzău, au fost confirmate cu COVID-19 un număr de 178 de  cadre medicale și personal auxiliar din spitale. Mai multe detalii aici.



Publicitate