Actualitate

Cozi kilometrice și străzi blocate! Care este explicația

Buzăul, un oraș aproape blocat. Străzi întregi din municipiu sunt la această oră blocate, cozi kilometrice formându-se în special în cartierul Micro 3 și la ieșirea din oraș spre Mărăcineni.

Calvarul șoferilor se înregistrează în contextul în care se lucrează la podul de la Mărăcineni. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, sunt lucrări de reparații asfaltice pe suprafețe întinse pe DN 2, la km 114+600 dr., pe podul Mărăcineni. Practic, s-a decopertat și asfaltat jumătate din pod, la ieșirea din Buzău spre Vrancea. Toate acestea fac ca jumătate de oraș să fie blocat. Șoferii stau zeci de minute în trafic, chiar și ambulanțele fiind prinse în blocaj.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău lucrează cu o firmă terță, care deține o autorizație din partea Poliției Rutiere, motiv pentru care polițiștii sunt la fața locului acum. Muncitorii au decopertat  zonele în care în asfalt au apărut denivelări ca urmare a traficului greu și caniculei, denivelări ce puteau reprezenta un pericol real pentru șoferi, oricând putând derapa cu mașinile.

Vestea proastă este că situația de astăzi, când jumătate de oraș este blocat, s-ar putea repeta și mâine. Muncitorii care lucrează astăzi pe podul de la Mărăcineni vor reveni în zonă mâine, pentru finalizarea lucrării.


Autorul știrilor

Ioana Carpen

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Cauza? Un neispravit pe care l-au votat cartierele Simileasca, Primăverii și alte coclaure, cu patru, cinci mandate de primar. Acum se face treabă tată. Zugrăvesti apartamentul si două luni chiaunesti. Domnule primar, tot înainte.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian