SĂNĂTATE

Cum a vrut să moară Adriana Popa, buzoianca plecată să hrănească și să educe copiii africani. A povestit într-un interviu despre copilăria cruntă

Într-un interviu pentru life.ro, buzoianca Adriana Popa, voluntară în Africa unde hrănește, îngrijește și educă copiii din famililii sărace, povestește, în premieră, despre viața plină de privațiuni și dură pentru un copil, pe care a trăit-o la Râmnicu Sărat. După divorț, Adriana Popa a rămas cu tatăl ei, dar cum bărbatul avea probleme cu alcoolul, a avut de înfruntat zile grele. ”Nu m-a bătut și nu m-a certat niciodată” spune buzoianca, mărturisind că într-un moment al vieții i-a fost atât de rușine de condiția tatălui ăncât a vrut să/și pună capăt zilelor.

Astăzi, Adriana Popa și-a rescris povestea de viață și participă la misiuni umanitare în zone sărace ale Africii. Are deja,la activ, trei misiuni în Uganda cu organizația Misiunea Speranța.

Adriana Popa este croitoreasă, o meserie pe care a început să o practice încă din clasa a opta. Iată ce povestește, în interviul pentru life.ro, despre pasiunea pentru croitorie!

”Eram director de producție la o fabrică italiană și lucram numai prin fabrici de-astea. A râs soțul o dată de mine și mi-a spus că nu sunt decât o biată croitoreasă. A doua zi am mers la London Fashion din Râmnicu-Sărat și am dat probă pentru manager și am intrat, chiar dacă nu lucrasem niciodată în fabrică. Dar am dat probă de lucru și am arătat ce știam. Am făcut un palton în carouri, cu potrivire de dungi, încât l-au pus pe manechin în fabrică, așa încât oricine trecea pe-acolo să-l vadă.

Cine te-a învățat meserie?

Adriana Popa: De la școală, de la lucru manual, am învățat cum se folosește mașina. Apoi, din poze și reviste mi-am imaginat cum arăta ceva făcut de mine. Și niciodată nu am avut reținerea de a face, de a tăia.

În plus, am avut o mătușă în vârstă, o cumnată a bunicii mele, care prin clasa a VIII-a și-a IX-a mă mai primea la ea, fiindcă avea mașină de cusut, și mă mai învăța secrete. Dar plăteam un preț nesuferit pentru asta: mă punea să mănânc păstăi cu maioneză, iar eu nu suportam gustul maionezei, și mă forța să stau dreaptă, bățoasă, să nu mă relaxez peste lucru. Dar suportam ca să pot ajunge și eu la un Neckerman și să pot învăța modele. Și am reușit.

Iar la 16 ani am deveni croitoreasa Râmnicului, încât le făceam haine celor mai importante doamne din oraș: notari, doctori, asistente, profesoare.

Într-o zi a venit cineva la ușă și când am răspuns a cerut-o pe mama. I-am spus că mama stă la Buzău și părea încurcată. „Mi-a zis cineva că aici este o croitoreasă renumită.”. „Eu sunt, i-am răspuns. ”

A crezut că mint. Și a plecat.

Tu lucrai în liceu!

Adriana Popa: Da, de prin clasa a VIII-a am început să iau comenzi. De la Bacalaureat am plecat în fugă pentru că aveam niște rochii de terminat. Nu am suferit niciodată de foame și nu m-am reținut niciodată de la a cheltui banii.

Continuarea AICI.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate