După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, premierul liberal Nicolae Ciucă a anunțat că se lucrează la proiectul de rectificare bugetară, care va fi pozitivă, acesta a venit astăzi cu primele detalii privind modul în care vor di repartizați banii.
Potrivit prim-ministrului, rectificarea va asigura buna funcționare a serviciilor publice oferite cetățenilor, plata drepturilor sociale, precum și finanțarea programelor și schemelor de ajutor de stat destinate susținerii economiei.
”Pregătim o rectificare pozitivă, iar prioritate are finanțarea măsurilor guvernamentale incluse în pachetele de sprijin pentru economie și pentru cetățeni, reducând, în același timp, cheltuielile pentru bunuri și servicii ale tuturor ministerelor. Alocăm fonduri suplimentare susținerii investițiilor importante în economie, așa cum ne-am angajat prin Programul “Sprijin pentru România”. Bugetul schemei de ajutor de stat va crește de la 6,38 miliarde lei la 7,37 miliarde lei, calificându-se investițiile de cel puțin 1 milion de euro în industria alimentară, producerea materialelor de construcții, producerea de piese auto și industria hârtiei”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Șeful Guvernului a mai precizat că se are în vedere, de asemenea, susținerea serviciilor publice esențiale – activitățile în spitale, în școli, în toate instituțiile statului – precum și activitatea din industria alimentară și a IMM-urilor, sectoare de activitate care au o pondere substanțială în ceea ce privește atragerea de venituri la bugetul de stat.
Nu în ultimul rând, premierul s-a referit și la prețul carburanților.
”Ne aflăm la jumătatea perioadei de implementare a deciziei de compensare a creșterii prețului la carburanți. De la momentul luării deciziei, prețul la carburant a scăzut. Prin urmare, la sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a efectelor măsurii guvernamentale, o soluție bună având în vedere că am putut cu toții să observăm impactul pe care l-a produs în reglarea prețului la carburanți. Valorificăm toate oportunitățile de finanțare pe care le avem din fonduri naționale și europene și le punem în valoare în beneficiul cetățenilor români și al economiei naționale”, a mai transmis liberalul Nicolae Ciucă.
Proiectul privind rectificarea bugetară urmează să fie publicat spre consultare pe site-ul Ministerului de Finanțe, la secțiunea ”Transparență”.
Adaugă comentarii