PSD-iștii au dat, joi, semnalul deschiderii luptelor interne pentru funcțiile de conducere din partid. Începând de acum, s-au declanșat procedurile pentru alegerile pe posturile de șefi de la toate nivelurile, fapt anunțat, astăzi, într-o conferință de presă.
În cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, cei mai importanți lideri ai filialei social democrate s-au așezat la aceeași masă în semn de unitate, la conferință fiind prezenți președintele interimar al Organizației Județene PSD, Lucian Romașcanu, președintele Organizației Municipale Buzău PSD, Constantin Toma, președintele executiv al filialei județene, Petre Emanoil Neagu.
În această formulă, s-a explicat și cum vor decurge procedurile de alegeri dar și ce așteptări au pesediștii pe viitor.
”Am avut astăzi Consiliul Politic Județean care a votat calendarul alegerilor la nivelul județului Buzău de la comune, orașe, municipiu, organizațiile de femei, seniori și tineret și, în final, Organizația Județeană undeva la finalul lunii octombrie. Suntem pregătiți, prin acest prim pas, să demarăm toate acțiunile politice necesare astfel să facem ceea ce am obișnuit lumea că facem și anume să câștigăm alegerile din 2024, la toate nivelurile.
Sunt convins că vom avea din partea colegilor din toate UAT-urile echipe performante, iar anul 2024 să ne găsească, la nivel politic, pregătiți să câștigăm celor patru lupte electorale din acel an, a declarat Lucian Romașcanu.
De asemenea, Romașcanu a anunțat și forma structurilor de conducere care vor fi alese: președinte, unul sau doi prim-vicepreședinți, până la 17 vicepreședinți și un număr de membri ai Biroul Permanent Județean cuprins între 15-24 de persoane.
Totodată, s-a făcut precizarea că viitorii candidați vor fi anunțați în preajma alegerilor. Întrebat dacă va candida, actualul lider interimar al PSD Buzău, Lucian Romașcanu, a spus că nu exclude această candidatură daca va avea susținerea colegilor.
”Este o competiție în care intri în măsura în care ai susținerea necesară. O să discutăm și dacă am susținerea necesară, cu siguranță voi candida. Și mai departe, vom vedea”, a spus Romașcanu.
Alături de cei trei lideri au mai fost prezenți în sala de conferință și primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sori Cîrjan, vicepreședintele CJ, Adrian Petre și deputatul Romeo Lungu.
Adaugă comentarii