Actualitate

Cum va începe anul școlar 2021-2022. Ce se întâmplă cu ceremoniile din prima zi, în ce situaţii masca de protecţie nu va fi purtată la şcoală

Ceremoniile la deschiderea noului an școlar vor fi permise, însă în anumite condiții.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a afirmat că “anul acesta va permite organizarea acestor ceremonii, pentru că sunt multe alte acţiuni care sunt permise, si chiar cu mii de participanți. Vor fi însă impuse condiții: aceste ceremonii vor ave aloc în exterior, vor avea o  durată maximă de o oră şi jumătate şi  se va purta masca de protecţie, fiind vorba despre aglomerări de persoane. 

“Ştiţi cum e, nu ne facem griji pentru copii atunci când merg la festival, atunci când merg pe plaje supraaglomerate, atunci când merg în mall-uri supraaglomerate, dar, dintr-o dată, sunt părinţi care îşi fac griji că vai Doamne, merg în şcoală!”, a susţinut ministrul.

Câmpeanu a anunţat că purtarea măştii de protecţie în şcoală, în spaţiile interioare, va fi obligatorie cu excepţia învăţământului special, în cazul căruia va exista o recomandare privind purtarea măştii, dar nu obligativitate şi cu excepţia orelor de educaţie fizică derulate în interior, cu condiţia ca în localitate rata de infectare să fie sub 2 la mie. În localităţile cu indici de infectare de peste 2 la mie orele de sport vor putea fi organizate doar în spaţii exterioare.

Publicitate