Muncipiul Buzău a găzduit primele workshopuri din cadrul campaniei naționale „Generația Zero Accidente!”, o inițiativă a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru creșterea siguranței rutiere. Reprezentanții CNAIR și cei ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială Nr. 11 și de la Liceul Agricol pentru primele sesiuni interactive de educație rutieră din cadrul acestui proiect.
”Elevii au fost implicați activ în sesiuni adaptate vârstei lor, în care au învățat despre comportamentul responsabil în trafic prin jocuri de rol, exemple practice, situații simulate și discuții interactive. Obiectivul acestor întâlniri este unul simplu, dar esențial: să formăm comportamente preventive și responsabile în trafic și să contribuim, împreună, la o generație care poate face diferența în siguranța rutieră”, au transmis reprezentanții DRDP Buzău.
Alegerea Buzăului pentru primele ateliere nu este întâmplătoare. Proiectul „Generația Zero Accidente!” face parte din strategia extinsă prin care autoritățile încearcă să combată riscurile majore de pe șosele, vizate fiind DN1 și DN2, care tranzitează Buzăul, cunoscut drept „Șoseaua Morții”.
După cum ȘansaNews ai scris AICI, proiectul e unul amplu și îi vizează pe copii și tineri, adică viitorii șoferi, care învață că viteza adaptată, atenția la volan și respectarea regulilor de circulație salvează vieți.










Adaugă comentarii