Repartizarea computerizată s-a încheiat, iar de azi mii de absolvenți de gimnaziu din Buzău pot spune că sunt liceeni. Așa cum era de așteptat, la liceele de top s-a intrat cu cele mai mari medii, acestea, fiind, de altfel, preferate și de elevii care au avut media de admitere 10.
În Buzău, 6 elevi de 10 au fost admiși la Colegiul Național Hasdeu. Un alt elev cu media 10 a avut ca primă opțiune Colegiul Național Alexandru Vlahuță din Rm. Sărat.
La Hasdeu, unde s-a intrat cu cele mai mari medii, ultimul admis are media 9.21, la Filologie, în timp ce ultima medie la matematică – informatică bilingv este 9.55 .
La polul opus, au fost elevi care au fost admiși la liceu cu medii de 3 sau 4. La Liceul Teoretic Nehoiu, la profilul Real, un elev a fost admis cu media 3,54. Iar cu media 3, un elev a fost admis la Liceul Tehnologic “Traian Săvulescu” Râmnicu Sărat.
118 locuri au rămas neocupate în această etapă a repartizării computerizate, 7 dintre ele fiind la Colegiul Eminescu, la Filologie.
Toate detaliile privind repartizarea computerizată la liceu, AICI.
Adaugă comentarii