DN22, veriga slabă din județul Buzău. Șoseaua care face legătura dintre Râmnicu Sărat și Brăila este prima care se închide și ultima care se deschide la fiecare episod de ninsori abundente sau viscol. O situație care a fost confirmată, încă o dată, și în acest weekend, când DN22 a stat închis de sâmbătă seara, de la ora 20.15, până marți, la ora 9.30. Cu alte cuvinte, o problemă serioasă pe care toți factorii de decizie din județ o cunosc, însă pentru care ani la rând nu s-a făcut nimic, deși soluția este, de asemenea, cunoscută atât de autoritățile din Buzău, cât și de administratorul drumului și chiar de șefii din CNAIR.
DN22 este un drum cu două mari probleme care duc la depunerea zăpezii pe carosabil în cantități foarte mari astfel încât, în timpul unor episoade de ninsori abundente și viscol, să fie practic imposibil de circulat. Marian Mărgărit, primarul comunei Boldu, le cunoaște cel mai bine, pentru că în fiecare iarnă locuitorii comunei stau izolați cu zilele. În același timp, edilul are și soluția.
”Chiar dacă nu ninge așa de tare, vine crivățul din urmă, vine puternic și aduce zăpada pe șosea. Șoseaua e mai joasă decât câmpul și o acoperă complet. De 33 de ani suferim, povestea se repetă. Parcă este Triunghiul Bermudelor acolo. Când ieși din comună spre Râmnicu Sărat sau spre Brăila, zici că intri în altă lume. Singura soluție, care nu e costisitoare, dar trebuie inteligență în aplicarea ei, o reprezintă perdelele forestiere. Perdelele forestiere așezate frumos salvează situația, avem nevoie și de utilaje performante dar și de perdele forestiere. Nu vezi 5 metri când ieși din sat, zici că din Sahara ajungi direct la Polul Nord, nu vezi nimic. Zăpada acoperă drumul, este spulberată de vânt și nu o poate opri nimeni, nici parazăpezile nu ajută prea mult”, a spus Marian Mărgărit pentru sansanews.ro.
De altfel, atât cauzele care duc la blocarea drumului, cât și soluțiile sunt cunoscute și de autoritățile județului. Daniel Țiclea, prefectul Buzăului, a declarat, luni seara, la Focus News, că acolo unde pe marginea drumului a fost vegetație, șoseaua a fost mai protejată, iar stratul de zăpadă depus a fost mai mic.
”Problemele acestui drum sunt două. O dată faptul că este perpendicular pe Crivăț și a doua oară faptul că pe foarte multe sectoare drumul este mai jos decât nivelul câmpului și atunci toată zăpada a fost cărată de pe câmp și rămâne la această gaură pe care o formează drumul. Dacă era drumul puțin mai sus prin conformația terenului atunci zăpada doar ar fi traversat drumul și n-ar fi rămas pe carosabil.
Astăzi a fost mai evident decât oricând că pe o porțiune de 30 metri, unde este ceva vegetație cu stuf, efectiv această vegetație a funcționat ca stavilă în calea viscolului. Așadar singura soluție pentru această zonă, o soluție incredibil de simplă, este înființarea perdelelor de protecție și eu am spus dintotdeauna că, dacă statul român ne-ar crea culoar de expropriere am putea face asta în regie proprie.
Eu garantez că dacă ar exista culoarul de expropriere pus la dispoziția oricui în județul Buzău ne putem descurca să plantăm cu ONG-uri și cu voluntari și cu resurse proprii și să facem astfel de liziere indiferent că le vom face la 10 rânduri sau la 20 de rânduri de copaci. Aceasta este singura soluție”, a spus prefectul Daniel Țiclea.
Cu toate acestea, ani la rând, nu s-a luat nicio măsură concretă. Potrivit prefectului, au fost trimise adrese responsabililor din București, însă fără niciun rezultat.
”Au fost multe proiecte. Cred că în acești cel puțin 20 de ani, cât eu am lucrat la SDN Buzău, am trimis de cinci-șase ori pozițiile kilometrice pentru liziera de protecție.
Ultima dată în urmă cu patru ani a fost un program pe Ministerul Mediului prin Romsilva și, din ce știu eu, acest program este mai avansat în județul Călărași și acolo Romsilva chiar a ajuns să implementeze de perdele de protecție. Din punctul meu de vedere trebuie puțin catalizat acest acest proiect de la nivel central”, a adăugat Daniel Țiclea.
Întrebat când s-ar putea lua aceste măsuri, Sorin Robu, directorul Direcției Regionale de Drumuri Buzău a declarat, la Focus TV, că există un astfel de proiect în Brăila și că se așteaptă să demareze și în Buzău.
”Există un program de plantare demarat de CNAIR. Primele plantări s-au demarat în Brăila și urmează să demareze și în Buzău. Vom planta acolo unde chiar sunt probleme, respectiv pe DN2B, DN2 și pe DN22”, a spus Sorin Robu.
Deocamdată nu se cunoaște data exactă când vor demara aceste plantări, însă există promisiunea ca primele perdele forestiere să fie înființate chiar în acest an.
Adaugă comentarii