Actualitate

De pe scenă în hangarul de la Boboc! Tânărul care a renunțat la actorie pentru Forțele Aeriene

De la artă la tehnică sau cum atunci când îți urmezi pasiunea îți găsești adevăratul drum în viață! Este ceea ce spune un tânăr din Buzău care și-a împlinit visul de a îmbrăca haina militară abia atunci când a avut curajul să o ia de la capăt într-un moment în care părea că și-a ales cariera.

Ionuț Alexandru Ursu este unul dintre elevii model ai Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia, iar astăzi, povestea de succes expusă pe pagina de facebook a unității este despre el.  

”Pentru Ursu Alexandru Ionuț, calea către aviație și tehnică nu a fost una convențională, dar a fost, fără îndoială, cea potrivită. Deși a absolvit Liceul de Arte „Margareta Sterian”, specializarea Arta Actorului, și-a dat seama că adevărata sa chemare nu se află pe scenă, ci în universul complex al mecanicii și tehnicii de aviație”.

Povestea lui Ionuț Alexandru poate fi oricând o sursă de inspirație pentru tinerii care, pe timpul liceului, descoperă că altul ar fi domeniul în care și-ar dori să-și formeze o carieră și nu cel în care au ales să studieze în cei patru ani. Pentru Ionuț prima alegere a fost actoria, însă cu timpul pasiunea pentru tehnică și aviație a devenit atât de puternică încât a ales să schimbe complet cursul vieții.

”Pasiunea pentru mecanisme, tehnică și avioane a fost prezentă încă din copilărie și s-a consolidat de-a lungul timpului. Participarea la meetinguri aeriene i-a întărit convingerea că locul său este în acest domeniu, că vrea să înțeleagă și să contribuie la dezvoltarea unei tehnici de vârf. Așa a ajuns să aleagă Școala de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, specializarea Aeronave și Motoare de Aviație – un domeniu care îmbină perfect pasiunea sa pentru tehnică cu dorința de a servi sub drapel”.

Acum ionuț Alexandru știe că nimic nu este imposibil și tot ce ai nevoie pentru a reuși este curajul de a-ți urma pasiunea.

”Pentru Alexandru Ionuț, nimic nu este posibil fără dorința de a cunoaște. În spatele fiecărui mecanism aeronautic se află ani de studiu, disciplină și perfecționare, iar el este pregătit să accepte această provocare. A învățat că aviația nu înseamnă doar tehnologie de ultimă generație, ci și determinare, precizie și devotament.

Alegerea unei cariere în Forțele Aeriene nu a fost doar o decizie profesională, ci și una personală, bazată pe dorința de a învăța, de a inova și de a excela. Cu fiecare zi petrecută în uniformă, elev Ursu Alexandru Ionuț demonstrează că adevărata reușită vine din pasiune și perseverență, iar cerul nu este o limită, ci un orizont plin de posibilități”, au spus reprezentanții Școlii de Aviație de la Boboc.

Autorul știrilor

Marilena Dinu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Tânăr care după…maxim 2 ani de zile, după ce se va ,,lovi de realitatea din teren ” , își va da demisia și va pleca probabil la muncă în altă țară.
    Când își va da seama că,, pasiunea și perseverența” nu țin de foame,se va lovi de indiferența și un adevărat,, capăt de drum”…
    Nu îi pot ura decât succes,dar să strângă bani pentru a plăti această școlarizare care acum îi oferă atâta bucurie 😂😂😂
    🫡

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian