Actualitate

De Sfântul Nicolae, angajații Consiliului Județean au sărit în ajutorul celor care au nevoie de sânge. Îndemnul președintelui instituției către buzoieni

Exemplul Sfântului Nicolae, episcopul de Mira, care oferea daruri celor din jurul său, a fost urmat și de angajații Consiliului Județean Buzău. Aceștia s-au mobilizat și au donat sânge, vrând să ajute persoanele aflate pe un pat de spital, care au mare nevoie de lichidul vital.

Luni dimineață, asistenții de la Centrul de Transfuzie Sanguină au mers la sediul Consiliului Județean, cu toate echipamentele necesare pentru a colecta sânge de la donatori. Peste 80 de angajați ai Consiliului au răspuns campaniei, iar acțiunile de acest fel vor continua.

„A fost o idee generoasă care a plecat de la angajații Consiliului Județean. Este un gest de omenie, un gest superb de a veni în ajutorul celor care au nevoie. Eu cred că este un cadou frumos de la inimă pentru inimă. Până acum au donat mai mult de 80 de persoane. Este un lucru foarte bun și, împreună cu cei de la Centrul de Transfuzii o să continuăm astfel de activități” a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Criza de sânge cu care se confruntă de circa o lună Centrul de Transfuzie Sanguină, din cauza numărului tot mai scăzut de donatori, i-a determinat pe angajații Consiliului Județean Buzău să facă un astfel de gest. În plus, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, are un îndemn pentru toți cetățenii care vor să facă un bine în această perioadă: să meargă și să doneze un strop de sânge, un gest mărunt care poate salva o viață.

„Cu această ocazie, aș îndemna pe toți care încă mai iubesc oamenii, care cred în binele aproapelui, să facem gesturi din inimă de asemenea natură, încât cei care beneficiază de micul nostru efort să aibă o șansă în plus la viață, la bucurie și la tot ce este mai frumos pe acest pământ. Pentru că într-adevăr, este o nevoie acută de sânge. Practic prin aceste activități pe care le facem putem să dăm o nouă șansă la viață.”

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian