POLITICĂ

DECIZIE SURPRINZĂTOARE! Nu va mai fi vice la Consiliul Județean. Toate motivele, aici

Romeo Lungu, actual vicepreședinte al Consiliului Județean, nu se va mai regăsi în echipa de conducere a miniparlamentului județean după alegerile din 27 septembrie. Confirmarea a venit de la actualul președinte al Consiliului Județean și, totodată, candidatul PSD pentru un nou mandat de șef al Consiliului, Petre Emanoil Neagu.

Prezent în emisiunea Sens Direct de la Focus Tv, Neagu a vorbit despre înțelegerea PSD-PRO România parafată înainte de alegerile locale. În urma negocierilor purtate între liderii celor două formațiuni din Buzău, s-a luat decizia candidaturii pe liste comune la Consiliul Județean și susținerea pentru funcția de președinte a lui Petre Emanoil Neagu. În schimbul acestei susțineri, PRO România a fost de acord, practic, să renunțe la a merge cu un candidat propriu, având în schimb asigurată o funcție de vicepreședinte la CJ.

“A venit propunerea din partea domnului Rache să avem liste comune și să mă susțină pe mine la funcția de președinte al Consiliului Județean. S-a mers mai departe, bineînțeles că în negocieri a intrat președintele partidului, Marcel Ciolacu. S-a ajuns la concluzia ca PRO România să retragă candidatura doamnei Carmen  Ichim, să candideze pe listele de consilieri ale alianței. Ei mă susțin pe mine iar, în eventualitatea în care vom obține majoritatea în CJ, o funcție de vicepreședinte va reveni partidului PRO România care a nominalizat-o pe doamna Carmen Ichim.”

În direct la Focus Tv, Petre Emanoil Neagu a dezvăluit și cu cine va face echipă în cazul în care va obține un nou mandat.

„Unul dintre cei doi actuali vicepreședinți nu va mai deține această funcție. Și pot să spun de acum că Romeo Lungu nu va mai fi vicepreședinte. Aceasta este dorința domniei sale, vrea să candideze la alegerile parlamentare. Partidul va hotărî poziția pe care o va ocupa. Astfel, la CJ, Carmen Ichim și Adrian Petre vor fi cei doi vicepreședinți.”

Potrivit unor surse, Romeo Lungu ar urma să candideze la alegerile parlamentare pe lista PSD pentru Camera Deputaților.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Lungu? Parlamentare??? este o gluma speram. Care sunt criteriile care il recomanda pe Lungu sa candideze pentru un asemenea mandat? Cu ce s-a evidentiat in viata politica buzoiana? ce beneficii de imagine aduce Lungu unui partid? In afara de aptitudinile de “agitator la nevoie” inca din timpul medicului Ion Vasile, C-tin Boscodeala cu ce s-a remarcat in activitate? In continuare cred ca este o eroare ….



Publicitate