Provocare inedită lansată buzoienilor amatori de drumeții, pasionați de frumos, de tot ce are natura mai de preț. Cei care iubesc să imortalizeze peisajele, obiectivele turistice, persoanele întâlnite la tot pasul în Geoparcul Ținutul Buzăului au ocazia de a promova instantaneele lor, dar și de a câștiga premii importante.
Astăzi, de Ziua Internațională a Geodiversității, Consiliul Județean Buzău lansează un concurs online, adresat pasionaților de fotografie. Indiferent că sunt fotografi profesioniști sau persoane pasionate de frumos și de instantaneele surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat, buzoienii se pot înscrie la concurs începând de astăzi și până la finele lunii.

“Consiliul Județean Buzău va lansa un concurs online, adresat pasionaților de fotografie, pentru a imortaliza locuri și momente din Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”. Astfel, în Social Media, pe pagina #descoperabuzaul, va fi promovată inițiativa de a surprinde în imagini de ce Buzăul este unic și valoros pentru întreaga planetă. Câștigătorii vor fi premiați, iar lucrările lor prezentate în cadrul unei expoziții adresate publicului larg”, transmite CJ Buzău.
Pașii ce trebuie urmați sunt extrem de simpli. Totul se desfășoară online, pe pagina Descoperă Buzăul.

- “-Dă follow paginii de instagram și facebook ”descoperabuzaul”
- -Postează 1 poză la tine în feed pe instagram sau facebook (din Geoparcul Ținutul Buzăului),
- -Adaugă o scurtă descriere și hashtag-urile #descoperabuzaul #geoparcultinutulbuzaului
- -Dă tag în postare contului @descoperabuzaul (tag pe fotografie, nu menționare în descriere).
- Te poți înscrie cu câte postări (poze) vrei!”
La finalul lunii octombrie, toate fotografiile realizate în Ținutul Buzăului, fie că sunt la Vulcanii Noroioși, fie la Trovanții de la Ulmet, ori la Focul Viu sau în alte locuri uimitoare din județul Buzău, vor fi analizate de un juriu, pentru ca la începutul lunii noiembrie să fie anunțați câștigătorii. Pe lângă premii, fotografii care vor impresiona cu instantaneele lor vor avea ocazia să expună imaginile în cadrul unei expoziții speciale, la Galeriile de Artă.
“Cele mai expresive fotografii vor fi premiate și incluse într-o expoziție la ”Galeriile de Artă Buzău”, unde vor putea fi admirate de publicul larg. În cadrul concursului se vor acorda premii în bani, în valoare totală de 3.000 RON, după cum urmează:
- -Premiul I: 1.500 RON
- -Premiul II: 1.000 RON
- -Premiul III: 500 RON
Concursul se desfășoară în perioada 06 – 28.10.2022; fotografiile vor fi jurizate, iar câștigătorii vor fi anunțați în data de 03.11.2022 pe instagram și facebook.”
Adaugă comentarii