Actualitate SĂNĂTATE

Diagnosticul timpuriu salvează vieți. Mai mulți medici de familie din județ se implică în programe de screening pentru a-și putea trata pacienții care nu pot ajunge în marile spitale

Să previi este mai bine decât să tratezi. Pe acest principiu, autoritățile din Sănătate au decis să dea startul unor programe de screening prin care se urmărește depistarea din timp a unor afecțiuni grave, precum bolile cardiovasculare și cancerul de colon. Este vorba despre două programe derulate cu fonduri europene, prin intermediul medicilor de familie, care vor da posibilitatea unor persoane cu venituri reduse sau aflate în diverse situații critice să își verifice starea de sănătate, fără costuri.

De ceva vreme a fost lansat programul privind evaluarea riscurilor de apariție a bolilor cardiovasculare. Zeci de medici de familie din Buzău s-au trecut pe listă pentru a putea oferi pacienților posibilitatea de a beneficia de investigații pe care mulți poate nici nu și le permit. Asta în condițiile în care grupul țintă îl reprezintă chiar persoanele defavorizate, din mediul rural, cu posibilități materiale reduse și care, de multe ori, ajung în cabinetul unui medic doar atunci când se simt foarte rău. Acum, prin derularea acestui program, pacienții vor fi consultați chiar de medicii lor de familie, fără a plăti vreun leu.

Președinta Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie, Angela Mazdrag
Președinta Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie, Angela Mazdrag

“Primii 9 medici din Buzău și-au depus deja dosarele. Vor primi un Holter pentru EKG, electrocardiograf, taliometru, cântar și un soft pe care vor trebui să raporteze toate datele. Au parcurs și cursul, pentru că trebuie să fie o aplicare unitară a determinărilor pentru toată lumea. Vor urma și un curs practic pentru utilizarea holterului și electrocardiografului. Momentan, lucrurile sunt oarecum în stand by pentru că, fiind pandemie, este foarte greu să mobilizezi pacienții și să-i antrenezi în acest studiu. Studiul se adresează persoanelor defavorizate, persoane care sunt neasigurate, persoane singure sau care au venituri foarte mici, ori care și-au pierdut recent locul de muncă. Acest studiu se va desfășura până în 2024”, a declarat pentru șansanews.ro medicul Angela Mazdrag.

Fiecare medic de familie înscris în program va încheia un contract pentru selectarea unui număr de 185 -240 pacienți din lista proprie, cu vârsta de peste 40 de ani,  pentru care se vor  realiza minim 2 consultații.

Toți medicii de familie înscriși în program vor beneficia de:

  1. un program de formare medicală creditat EMC(Electronic Medicines Compendium)
  2. un set de echipamente medicale necesare în realizarea screening-ului (electrocardiograf, aparat Holter, taliometru, tensiometru digital și cântar digital)
  3. maximum 76,20 Lei fără TVA /beneficiar al pachetului de servicii pentru screening cardiovascular.

Este doar începutul, pentru că alți 18 medici așteaptă să primească aparatura necesară pentru a putea face primele investigații amănunțite.

“Mai este o listă cu 18 medici care vor intra în a doua etapă. În acest studiu vor intra maxium 4 medici din Buzău și marea majoritate din mediul rural. Este un criteriu după care se calculează punctajul și în funcție de acesta pe o localitate pot fi 2 medici sau niciunul.”

În curând se așteaptă și startul celuilalt program de screening în vederea depistării precoce a cancerului de colon. Deocamdată, halatelor albe din județ abia li s-a prezentat, pe larg, ce presupune acesta.

“Se vor selecta medicii, numărul de persoane care intră în studiu pentru un medic va fi de maxim 70- 75, va exista un chestionar tip pentru toată lumea. De asemenea, va fi un test rapid care va identifica un anumit parametru în funcție de care persoanei respective i se va face sau nu colonoscopie.”

Pe scurt, ambele programe presupun verificarea stării de sănătate a pacienților și evaluarea riscurilor de apariție a celor două tipuri de afecțiuni, cardiovascular și cancer de colon. Evaluările vor fi realizate în cabinetele medicilor de familie iar pacienții cu risc ridicat de îmbolnăvire vor fi direcționați către anumite spitale din regiune, pentru investigații amănunțite. Bolnavii aflați în această situație nu vor trebui să își facă griji cu privire la transportul către spitalele centre, pentru că vor beneficia de transport gratuit.

Și pentru screening de boli cardiovasculare, și pentru cancer de colon, vor fi niște centre unde toți pacienții cu factor de risc major vor fi dirijați. De exemplu, la programul de boli cardiovasculare se va face un chestionar în care vor fi trecute rezultatele unei electrocardiograme, se calculează un scor de risc, iar pentru scorurile ridicate, persoanele ajung să fie îndrumate către un centru, unde investigațiile continuă. Restul de pacienți rămân sub supravegherea noastră, și eventual dacă noi considerăm necesar, colaborăm cu medicii de la nivelul județului. Transportul către centre va fi asigurat de niște asociații, printre care Asociația COPAC(Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România)”, a adăugat Angela Mazdrag, reprezentantul medicilor de familie din Buzău.

Programele de screening se vor derula în municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, și în comunele Florica, Boldu, Măgura, Sărulești, Vernești.