Actualitate

Din 16 iunie, două trenuri vor pleca direct din Buzău către litoralul Mării Negre. Care sunt ”trenurile soarelui” ce vor trece prin Gara Buzău

CFR Călători dă startul programului de transport estival “Trenurile Soarelui”, din 16 iunie. 32 de trenuri vor asigura zilnic, până în luna septembrie, legătura cu litoralul românesc, iar 2 dintre ele vor pleca din Gara Buzău.

Potrivit graficului făcut public de CFR Călători, un tren Regio cu plecare din Gara Buzău va fi introdus, de vinerea viitoare, acesta fiind linie directă cu stațiunile de pe litoral. Ora de plecare din Buzău va fi 7.35. De asemenea, o rută directă, cu plecare din Buzău, va fi și după-amiaza. Este vorba tot despre un tren Regio, care va pleca din Gara Buzău la ora 16.35.

În afara celor două curse directe, un alt tren care merge la mare va opri în Gara Buzău. InterRegio care vine de la Suceava va ajunge la Buzău la ora 1.08, din 16 iunie până pe 11 septembrie.

”Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur”, transmite CFR Călători.

Programul detaliat cu trenuri, rute și ore de circulație îl găsiți AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian