Un bărbat cu multe fărădelegi la activ este cercetat acum și pentru evadare după ce a plecat din arestul la domiciliu pentru a participa la o petrecere a burlacilor.
S-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni. Tânărul de 28 de ani care se afla în arest la domiciliu a plecat de acasă pentru a-i fi alături unui prieten care urmează să se căsătorească și care a organizat o petrecere doar pentru bărbați. În jurul orei 3.00 noaptea, un echipaj de polițiști de la Pogoanele a observat lumină la casa bărbatului pe care–l verificau periodic și au vrut să se asigure că acesta este acasă și respectă ordinul judecătoresc. Numai că tânărul nu era nicidecum la domiciliu. Polițiștii au început imediat verificările și l-au prins pe individ exact când încerca să sară gardul prin spatele casei, fără a fi observat de echipaj, cu intenția de a intra în locuință.
Luat la întrebări, bărbatul le-a spus polițiștilor că tocmai ce venise de la o petrecere a burlacilor. Pentru asta el a fost reținut, urmând a fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de evadare.
Individul nu este la prima fărădelege comisă. În trecut, el a fost prins conducând fără a avea permis de conducere. A fost reținut iar apoi a fost plasat sub control judiciar. Numai că în timp ce era sub control judiciar, el a plecat din nou pe șosele, deși nu are și nu a avut niciodată permis. A fost prins de polițiști iar ulterior a fost arestat preventiv. La finalul celor 30 de zile de arest preventiv, bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu, măsură sub efectele căreia se afla acum.
Adaugă comentarii