SĂNĂTATE Social

Din ce în ce mai mulți copii ajung la Urgențe cu afecțiuni digestive sau respiratorii. “Evitați aglomerația și fiți atenți la alimentația copiilor, mai ales în zilele caniculare”, transmit medicii

“Aveți mare grijă unde mergeți în această perioadă cu temperaturi caniculare și ce alimente le dați copiilor.” Este mesajul pe care medicii pediatri îl transmit părinților în contextul în care de ceva vreme afecțiunile digestive, specifice sezonului estival, au adus la spital zeci de copii.

De câteva săptămâni, Unitatea de Primire Urgențe este luată cu asalt de părinții care aduc la spital copii de toate vârstele cu febră, vărsături și dureri de burtă. Fie că se întorc de la mare, fie din alte locuri aglomerate, copiii sunt diagnosticați cu afecțiuni digestive.  Nu este zi în care medicii să nu aibă de-a face cu astfel de cazuri. Și, mai nou, pe lângă afecțiunile digestive la cei mai mici pacienți predomină și afecțiunile respiratorii.

“Cam în ultimele două săptămâni a început să crească numărul de prezentări iar în ultimul week-end am ajuns, practic, la situația de dinainte de pandemie, la situația din vara lui 2019, cu circa 50 de prezentări pe gardă. Jumătate din prezentări au fost digestive dar au început să apară și problemele respiratorii. Am avut sugari mici de o lună, 3 luni, cu pneumonii, dar și copii mai mari cu febră ridicată și angina pultacee. Este un virus pe care l-au luat de undeva”, a declarat la Focus Tv, șefa secției Pediatrie Sp. Jud. Buzău, dr. Gina Anica.

Medicii atrag atenția părinților să nu uite de minimele reguli de igienă. Și chiar dacă numărul cazurilor de coronavirus a scăzut, să evite, pe cât posibil, aglomerația.

“Cred că părinții nu mai respectă regulile pe care le respectau, s-au protejat foarte mult de coronavirus dar când au văzut că au scăzut cazurile s-au relaxat atât de mutl încât nu au mai luat în considerare faptul că aceste măsuri de protecție sunt în general pentru toate virusurile și toate bacteriile, nu doar pentru un anumit tip de virus. Iar lucrul acesta se vede. Trebuie în continuare evitate aglomerațiile, respectate regulile de igienă. Am înțeles că se duc la locul de joacă micuți care sunt bolnavi. Părinții trebuie să înțeleagă, sunt niște reguli de respectat pentru că pot îmbolnăvi alți copii iar în cazul copiilor lor se pot agrava afecțiunile.”

La fel de importantă în această perioadă caniculară este și hrana pe care o primesc copiii.

“Dacă se respectă regulile de igienă și izolarea, situația poate fi ținută sub control. Am avut pacienți venind de la mare vărsând și cu febră foarte mare. În această perioadă, părinții să evite expunerea copiilor în aglomerații, să îi țină în case în intervalul 11:00 -18:00, să îi hidrateze foarte bine, să le pună ceva pe cap și mare atenție la alimentele pe care le consumă cei mici. Să evite combinația de fructe cu dulciuri, sucuri sau produse fast food”, a adăugat dr. Gina Anica.

În prezent, Secția Pediatrie a Sp. Județean este pe jumătate ocupată. În noaptea de marți spre miercuri au fost 11 prezentări la UPU Pediatrie.

Publicitate