Alertă Coronavirus Buzău

Din nou, număr mare de infectări și decese. Alți 14 buzoieni au fost răpuși de coronavirus

După câteva zile cu mai puțin de 200 de cazuri noi de Covid și cu mai puține decese în rândul bolnavilor de coronavirus, Buzăul înregistrează, miercuri, o nouă creștere.

Direcția de Sănătate Publică raportează  213 cazuri noi de infectare cu coronavirus și o reinfectare la un total de peste 840 de teste efectuate. Pacienții sunt de la vârste foarte fragede, respectiv bebeluși de câteva luni, și până la vârstnici de 80-90 de ani.

Din păcate, e raportat, miercuri, și un număr foarte mare de decese, 14,  în rândul celor infectați cu SARS CoV2.  Este vorba despre buzoieni cu vârste cuprinse între 62 și 86 de ani.

Decese s-au înregistrat în rândul comunităților din Smeeni, Ziduri, Săgeata, Brăești, Unguriu, Vernești, Nehoiu si Grebănu. La Râmnicu Sărat, Pogoanele si Buzău sunt câte două decese raportate în rândul bolnavilor cu coronavirus.