Divertisment

Divorţul Emiliei Ghinescu, moment de cumpănă pentru copiii săi

Despre dragoste împlinită, rănită, despre frică, fericire şi tot ce simţim în viaţă cântă muzica sa. Emilia Ghinescu pare că a trăit in viaţă tot despre ceea ce ne cântă la Focus Fm, iar versurile sunt inspirate din povestea sa.

Emilia Ghinescu s-a căsătorit prima oară pe când avea 18 ani iar căsnicia a durat şapte ani. A născut repede primul copil, la 19 ani şi a urmat, apoi al doilea, o fetiţă. Primul ei soţ, mai mare cu zece ani, îi spunea Emiliei că ea însăşi este un copil şi o să se schimbe şi au ajuns la un divorţ amiabil, pentru că părea că nu sunt compatibili. Ca în orice astfel de caz, cei care au suferit au fost copiii, mai las băiatul.

“Nu mi-a fost deloc usor. Au fost momente în care băiatul meu plângea şi îmi spunea de ce se întâmplă asta, că vrea să stau cu tatăl lui. Cel mai greu mi-a fost când mi-a zis: măcar pentru mine, întoarce-te la el! Atunci a fost cel mai greu!”, a mărturisit recent cu lacrimi în ochi Emilia Ghinescu.

Divorţul nu este uşor, mai ales când sunt la mijloc copiii. La doi ani după divorţ însă, artista l-a cunoscut pe Sebastian, actualul său soţ, prin intermediul artistei Maria Loga. Şi atunci Emilia a mai avut de trecut un mare prag, acela ca ai săi copii să-l accepte pe Sebastian.

Când l-am cunoscut pe Sebastian, nu l-am obligat pe fiul meu să vina la mine. L-am lasat pe el sa vina la noi, să se împrietenească, să nu vadă în el un duşman, să nu fie gelos. Copilul meu a venit atunci când a simţit el. Nu orice femeie care a avut o căsnicie cu doi copii poate să mai întâlnească pe cineva care s-o iubească. Mi-a iubit copiii ca şi cum ar fi fost copiii lui. Fetiţa mea îi spune tată!”, a mai mărturisit Emilia Ghinescu.

Autorul știrilor

Karla Lucuță

- realizator emisiuni radio pe Focus Fm de peste 11 ani
- realizator emisiuni de divertisment pe Focus TV
- prezentator evenimente şi artist de muzică de petrecere

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu