Actualitate SĂNĂTATE

DOAR JUMĂTATE DIN CADRELE MEDICALE DIN SPITALUL JUDEȚEAN AU SPUS “DA” VACCINĂRII (VIDEO)

Doar jumătate dintre cadrele medicale din Spitalul Județean Buzău au spus “DA” vaccinării anti-COVID.  Mai exact, 562 de persoane sunt hotărâte să se vaccineze începând de săptămâna viitoare, când se estimează că va debuta campania de vaccinare.

“Din cele 1180 de cadre medicale, doar 562 au fost de acord cu imunizarea, un procent destul de mic. Însă, mulți dintre ei au fost contaminați și au zis că nu mai fac vaccinul, ceilalți așteaptă probabil să treacă primul val de vaccinări și apoi se vor decide. Din punctul meu de vedere, este vitală o vaccinare la scară largă pentru stoparea presiunii pe spitale. Da, fără discuție, și eu voi face vaccinul, am așteptat de altfel acest moment de un an, de la debutul pandemiei.”, a declarat la Focus Tv, managerul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian.

Pe de altă parte, conducerea celui mai mare spital din județul Buzău se confruntă cu probleme în asigurarea personalului necesar pentru constituirea echipelor implicate în campania de imunizare a cadrelor medicale. Lipsa medicilor se resimte și la acest capitol, motiv pentru care conducerea spitalului a cerut ajutor Prefecturii și Direcției de Sănătate Publică.

“Pregătirile pentru demararea campaniei de vaccinare merg destul de bine. Avem o singură problemă: personalul de la centrul de vaccinare din cadrul spitalului va trebui să fie tot din unitatea spitalicească, și noi deja avem deja criză de personal, medicii abia acoperă gărzile pe spital, unii sunt bolnavi. Avem nevoie de cel puțin 2 medici, 6 asistenți și 2 statisticieni. Statisticieni avem, la asistenți coordonatori sunt cei de la epidemiologie, marea problemă este la detașarea medicilor, pentru că trebuie să acoperim 12 ore, timp de 6 zile pe săptămână. De la 8 dimineața la 8 seara, permanent trebuie să fie un medic care să supravegheze reacțiile pacienților. Pentru moment am găsit o variantă dar avem nevoie de sprijin. Am găsit 2 medici din ambulator, dar dacă va fi pe o perioadă de 6 luni, va fi foarte greu. ”

Spitalul Județean de Urgență a cerut sprijin Prefecturii și Direcției de Sănătate Publică pentru a rezolva problema crizei de personal, o variantă fiind mobilizarea medicilor și asistenților școlari. Vaccinarea personalului medical din Spitalul Județean Buzău va începe cu personalul din secțiile de foc: ATI, UPU, Pneumologie, Boli Infecțioase, medicii de gardă.

Autorul știrilor

Elena Petre

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Lasă un răspuns la Vasile Cancel reply

Publicitate