Actualitate

O FAMILIE DIN BUCUREȘTI, LA SPITAL DUPĂ CE A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-O AUTOMACARA

 Doi soți din București, un bărbat de 65 de ani și o femeie de 62 de ani, au fost răniți, joi, și au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu o automacara.

Accidentul a avut loc la intersecția dintre Calea Eroilor și Șoseaua de centură a Buzăului, în punctul cunoscut sub denumirea ”la ciungu”.

Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Ploieşti către Buzău,un bărbat de 65 de ani din Bucureşti, ajuns la intersecţia Calea Eroilor cu Şoseaua Nordului, nu ar fi acordat prioritate, împrejurare în care a intrat în coliziune cu o automacara ce se deplasa dinspre Şoseaua Nordului către Ploieşti, condusă de un bărbat de 59 de ani, din Nehoiu.

Accidentul s-a soldat cu rănirea bucureşteanului şi pasagerei acestuia în vârstă de 62 ani, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate