Băieții de la ”Sfinți și Păcătoși” au pus umărul la treabă pentru cel mai așteptat festival motto din regiune! Ei au marcat drumul spre platoul din Rătești pentru ca vizitatorilor să le fie mai simplu să ajungă la destinație. Deși abia diseară se dă startul evenimentului, dealurile de la Rătești arată precum un furnicar, unde motocicliștii încep să vină și să-și monteze corturile.
Scena este gata, a fost pus la punct și ultimul detaliu, la fel și platoul, unde a fost deja organizată o mini expoziție motto. Evenimentul cu amprentă buzoiană se va desfășura cu ajutorul autorităților din comuna Berca, Veterans Romania și Freedom Motors.
Astăzi, începând cu ora 18.00, pe scena ”Păcătoșilor” vor urca Delia Porumb, FORȚELE DE MUNCĂ, DINFIER, CIVIC REBELS, iar după momentul artistic, toți participanții se vor strânge în jurul focului de tabără și vor asculta muzică folk.
Mâine, programul va începe mai devreme, astfel că, de la ora 15.00 încep Jocurile Olimpice Moto cu multe provocări și clipe încărcate de adrenalină, iar de la ora 18:00 va fi din nou concert. Vor cânta Dănuț Drăgan, Petre Dumitrașcu, HANGAR 6 și SHAZ. De asemenea, tot mâine, ”Păcătoșii” promit că vor avea o mulțime de surprize, iar una dintre ele va fi prezența unui fost concurent de la Vocea României.
Tot pe lista surprizelor este și buzoianul Vlad Chivu, tânărul care după ce a suferit un grav accident cu motocicleta, cauzat de un taximetrist ce a încălcat regulile de circulație, s-a hotărât să vină pentru prima oară la Rătești.
Buzoianul face tot ce poate pentru pasionații motto, astfel că a anunțat și înființarea unei școli de curse pentru motocicliști. În cadrul evenimentului, Vlad va avea propriul stand unde își va expune diplomele, trofeele, dar și motocicleta.
Intrarea este liberă, iar cazarea se poate face la cort, rulotă, dar și la unitățile de cazare din zonă.
Adaugă comentarii