UPDATE: Apar noi detalii despre cazul șocant înregistrat în cartierul Dorobanți, acolo unde o tânără polițistă și-a pus capăt zilelor. Potrivit unor surse, între tânără și soțul său ar fi fost, în ultima perioadă, mai multe discuții aprinse, ultima fiind înregistrată seara trecută. Aceleași surse spun că în această dimineață polițista l-ar fi sunat pe soțul său și ar fi amenințat că va recurge la un asemenea gest, însă soțul femeii nu ar fi luat în seamă amenințările, necrezând că se poate întâmpla așa ceva. Dar, în final, tânăra și-a pus capăt zilelor, fiind găsită fără suflare chiar de către partenerul de viață.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Polițista care și-a pus capăt zilelor împușcându-se cu arma din dotare, în timp ce se afla în locuința personală, din cartierul buzoian Dorobanți, se numește Cecilia C, avea 36 de ani, era căsătorită și avea doi copii. Ea era agent de poliție și absolvise Școala de agenți de la Câmpina, fiind ulterior, încadrată la IPJ Buzău. În prezent activa la Secția de Poliție Rurală Mărăcineni, iar astăzi urma să intre de serviciu. Surse din mediul în care polițista lucra susțin că avea o carieră ireproșabilă și era apreciată la locul de muncă, nefiind niciodată implicată în vreun incident.
Primele informații de la fața locului arată că, în această dimineață, ea i-ar fi condus pe cei doi copii ai săi, o fetiță și un băiat, de 10, respectiv 5 ani, la unitățile de învățământ pe care le frecventează, după care, întoarsă acasă, ar fi recurs la acest gest.
Echipajul medical ajuns la fața locului, după un apel care a dat alerta, a constatat decesul femeii. Motivele gestului nu sunt, deocamdată, cunoscute, dar anchetatorii caută eventuale indicii sau înscrisuri care să îi conducă la un răspuns.
Adaugă comentarii