Actualitate

ECHIPĂ COMPLETĂ LA VÂRFUL PREFECTURII BUZĂU. Guvernul a numit noul prefect de Buzău, dar și cel de-al doilea subprefect

Echipă completă la vârful Prefecturii Buzău. Guvernul a numit, în ședința de astăzi, atât prefect de Buzău cât și un al doilea subprefect.

Astfel, prefect de Buzău este, de astăzi, omul de afaceri Silviu Iordache, propus de PLUS Buzău, formațiune căreia i-a revenit funcția conform protocolului alianței de guvernare. Iar în funcția de subprefect a fost numit fostul primar al municipiului Râmnicu Sărat, Viorel Holban, propus de PNL.

“În ședința de astăzi a Guvernului au fost numiți prefectul și cel de-al doilea subprefect de BUzău. Cel de-al doilea subprefect este Viorel Holban, fost primar al municipiului Rm. Sărat timp de 8 ani, președintele organizației PNL Rm. Sărat, cu o foarte mare experiență în administrație, astfel că vine cu plusvaloare în Instituția Prefectului și în echipa care se va afla la vârful județului BUzău.”, a declarat pentru șansanews.ro Gabriel Avrămescu, președintele PNL Buzău.

Reamintim, județul Buzău a rămas fără prefect din 4 ianuarie 2021, atunci când Leonard Dimian și-a dat demisia. Din acel moment și până în 3 martie, activitatea Prefecturii a fost coordonată de subprefectul Adina Moiseanu, secondată de subprefectul Vasile Alecu. Ulterior, cei doi au fost înlăturați din funcții prin hotărâre de Guvern, astfel că de la începutul lunii și până acum, la Institutția Prefectului a lucrat un singur subprefect, respectiv Marieta Boloș de la PNL.