Actualitate POLITICĂ

Epopeea numirii celor 2 subprefecți de Buzău, ultimele nume vehiculate

Alegerea celor doi subprefecți de Buzău pare să fie subiectul asupra căruia își apleacă atenția toți cei care urmăresc politica buzoiană.

În ultimele ore, surse politice spun că pentru cele două posturi din Casa Albă care aparțin prin algoritm PSD s-au calificat râmniceanul Gabriel Ilie, militar de carieră, propunere a organizației râmnicene, și Constantin Cristea, administratorul public al comunei Vernești. Dacă în ceea ce îl privește pe Ilie numirea lui este aproape sigură, deoarece cutuma spune că un subprefect trebuie să fie musai din Râmnicu Sărat, asupra lui Cristea planează încă nesiguranța întrucât pe postul lui au mai fost vehiculate alte două nume: Ștefan Munteanu și Costin Stanciu.

Lucrurile vor fi clarificate în perioada următoare, când este de așteptat ca Guvernul să numească cei doi subprefecți de Buzău, propuși de PSD.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian