Actualitate

Eveniment la care erau așteptate sute de persoane, reprogramat în ultimul moment. Care este motivul

Schimbare de program în ceea ce privește “Ziua Porților Deschise pe șantiere arheologice”, un eveniment pe placul buzoienilor și tuturor pasionaților de arheologie, așteptat de numeroase persoane. Șantierul arheologic Pietroasa Mică-Gruiu Dării nu își va mai deschide porțile joi, 7 august, așa cum au anunțat inițial organizatorii. Schimbarea de program a intervenit în contextul în care joi va fi zi de doliu național, după ce primul președinte al României după Revoluția din 1989, Ion Iliescu, s-a stins din viață. Guvernul a decretat zi de doliu national pentru mâine, când va avea loc înmormântarea lui Ion Iliescu. În zi de doliu național, toate instituțiile vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, conform legii, instituțiile de cultură trebuie să organizeze activități în mod corespunzător acestei zile.

Astfel, reprezentanții Muzeului Județean Buzău au anunțat că vizita pe șantier va fi amânată cu o zi.

” Dragi prieteni ai Muzeului Județean Buzău,

Vă informăm că evenimentul „Ziua Porților Deschise pe șantiere arheologice”, programat inițial pentru joi, 7 august 2025, va fi reprogramat pentru vineri, 8 august 2025, ca urmare a declarării doliului național.Vă așteptăm cu drag vineri, între orele obișnuite, pentru a descoperi alături de specialiștii noștri culisele cercetărilor arheologice și poveștile patrimoniului ascuns sub pământul județului Buzău. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă invităm să fiți alături de noi, respectând contextul de reculegere națională”, a transmis directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.

Așadar, buzoienii vor fi așteptați vineri, 8 august, de specialiștii Muzeului Județean pentru a lua parte la o călătorie în timp.

“Toți cei care se vor încumeta să urce dealul cetății dacice vor avea posibilitatea de a primi ghidaje de specialitate din partea cercetătorilor Muzeului Județean Buzău. De asemenea, tuturor participanților le vor fi prezentate cele mai recente descoperiri arheologice și vor putea vedea situații de interes arheologic, precum urme ale unor locuințe, anexe și alte amenajări casnice din neolitic, epoca bronzului și epoca fierului.Accesul către sit se face dinspre satul Pietroasa Mică către releul de la vârful Istrița.Nu se percepe taxă de participare la activitatea Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării”.