Un caz înfiorător s-a înregistrat în comuna buzoiană Podgoria unde o fetiță de șapte ani a fost la un pas de a-și pierde viața, sfâșiată de câini.
Copila a fost atacată de o haită formată din cinci câini. Atacul a avut loc ziua în amiaza mare. Fetița mergea singură pe șosea când, dintr-o curte, au ieșit patru câini care au sărit asupra ei. Atacul a fost foarte agresiv, fetița fiind mușcată inclusiv în zona feței. Ea a ajuns, inițial, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat unde medicii au stabilizat-o și au obținut acordul pentru un transfer la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale în zona feței, ea fiind internată în Secția Chirurgie Plastică a Spitalului Grigore Alexandrescu. Sesizați, polițiștii au deschis o anchetă în cadrul căreia au și fost capturate patru din cele cinci animale agresive. Tot polițiștii vor stabili dacă incidentul era evitabil și cine ar fi trebuit să ia măsuri să-l prevină. Primarul localității, Marius Chiru, spune că animalele ar fi fost unele care erau hrănite pe un teren împrejmuit:
“Pe camerele de luat vederi se vede că ies dintr-o curte. Nu sunt niște câini maidanezi. Aveam informații despre existența acestor patrupede, doream să rezolv situația, din nefericire, legea actuală interzice societăților cu activități de ecarisaj la Râmnicu Sărat și Buzău să intervină și pe teritoriul comunelor. Noi nu ne putem face serviciu de ecarisaj pentru că necesită 5 angajați, cel puțin doi hingheri autorizați să folosească tranchilizante, padoc, mâncare, etc”, declară pentru Șansa News.ro, primarul localității Podgoria, Marius Chiru
Primarul din Podgoria mai spune că instituțiile abilitate nu iau măsuri și lasă toate responsabilitățile privind gestionarea câinilor maidanezi, în sarcina primăriilor.
Adaugă comentarii